Comisia Europeană va propune o “legislație care să stabilească reguli comune pentru recunoașterea și validarea calificărilor și competențelor cetățenilor din țările terțe”, din 2026, potrivit unui draft al documentului pregătit de executivul european și obținut de Financial Times.

Planul este parte a strategiei privind piața unică, care urmează să fie publicată luna aceasta, și vine în contextul în care Uniunea Europeană și Marea Britanie încearcă să își îmbunătățească relațiile, înainte de summitul de pe 19 mai. La summit, este de așteptat ca prim-ministrul britanic să semneze un pact de apărare și securitate cu liderii UE și o declarație privind valorile comune și obiectivele de politică externă.

Profesioniștii din Regatul Unit au făcut presiuni, încă de la Brexit, pentru a avea posibilitatea de a lucra în Uniunea Europeană, iar ministrul britanic al Finanțelor a ridicat această problemă în discuțiile cu omologii din țările blocului comunitar. Ministrul a făcut o prioritate din desființarea barierelor comerciale între UK și UE, pentru a stimula creșterea economică a țării.

Proiectul consultat de FT include recunoașterea calificărilor pentru avocați, bancheri, ingineri și alți muncitori calificați din diferite domenii. Dacă această decizie va fi aprobată, britanicii care vor să se angajeze în UE vor trebui în continuare să obțină vize din partea țărilor în care vor să se angajeze. Totuși, draftul elaborat de comisarul pentru Piață Internă, francezul Stephane Sejourne, ar putea suferi modificări și va mai trebui votat de Consiliul și Parlamentul European.

Guvernul britanic este în discuții și cu SUA, pentru încheierea unui acord comercial care să reducă la o valoare minimă tarifele impuse de americani pentru exporturile britanice.

Sursă: Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday