UPDATE, luni ora 07: Au fost centralizate toate procesele verbale. George Simion a obținut peste 3,8 milioane de voturi (41%), dintre care 580 de mii în diaspora. Acesta este urmat de Nicușor Dan, cu aproape două milioane de voturi (21%), dintre care 244 de mii în diaspora.

Crin Antonescu, cu aproape 1,9 milioane de voturi, se află pe locul trei. A obținut doar 64 de mii de voturi în diaspora.

UPDATE, luni, ora 01.20. După centralizarea a 99% dintre procesele verbale din secții, George Simion a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale, cu aproape 3,7 milioane de voturi (40%). Nicușor Dan l-a depășit pe Crin Antonescu și pare că va ajunge în turul al doilea. Are un avans de 45 de mii de voturi în fața candidatului PSD-PNL-UDMR, cu puține voturi rămase de numărat.

Crin Antonescu și-a recunoscut înfrângerea: ”Sunt alegeri pe care trebuie să le facem, îi îndemn pe toți să vină. Rezultatul parțial e ireversibil. Îi îndemn pe alegătorii mei să ia decizia pe care o consideră potrivită”.

UPDATE, ora 00.30. Au fost centralizate 98% dintre procesele din secții. George Simion conduce detașat, cu aproape 3,6 milioane de voturi (40%). Pe locul al doilea se situează Nicușor Dan, care l-a depășit pe Crin Antonescu și are un avans de 10 mii de voturi.

UPDATE, ora 23.30. După centralizarea a aproape 92% dintre procesele verbale, reprezentând circa 7,9 milioane de voturi, George Simion conduce detașat, fiind votat de peste 40% dintre români. Pe locul al doilea se situează Crin Antonescu, cu 21,08%, însă diferența față de Nicușor Dan scade. Primarul Bucureștiului a primit 1,55 milioane de voturi, până la această oră și are de recuperat 113 mii de voturi.

Rezultate exitpoll:

UPDATE, ora 20.50. Prezența la vot a depășit-o pe cea din noiembrie 2024. Au votat peste 9,53 milioane de români, reprezentând 52,98% dintre persoanele cu drept de vot, față de 9,46 de milioane (52,55%) în noiembrie. În diaspora au votat 965 de mii de persoane, cu peste 140 de mii mai mulți.

Prezența, în timp real:

UPDATE, ora 20.00. Au votat peste 9 milioane de oameni, iar ritmul votării rămâne de peste 600 de mii de oameni pe oră, ceea ce înseamnă că există o șansă de a egala sau depăși prezența din 2024, de 9,4 milioane de voturi.

Partidele își mobilizează votanții, iar votul pare a continua susținut mai ales în marile orașe din țară. În diaspora, acolo unde votarea se oprește odată cu cea din România, au votat 940 de mii de oameni și este foarte posibil ca, pentru prima dată, să fie depășit pragul de un milion de voturi venite din afara țării.

UPDATE, ora 19.00. Au votat pănă acum 8,5 milioane de români, dintre care aproape 900 de mii în afara țării. După ora 17.30, ritmul votării a crescut ușor, la circa 115 mii de voturi exprimate în 10 minute, dar este departe de vârful atins la prânz.

Totuși, spre deosebire de noiembrie anul trecut, încă este lumină afară iar păstrarea acestei frecvențe la vot ar duce totuși la depășirea prezenței de anul trecut (9,4 milioane de voturi, adică peste 52%).

O diferență importantă constă însă și în faptul că secțiile de votare din afara țării se vor închide și ele la ora 21,ora României.

UPDATE, ora 18.00. În străinăte, până la această oră, au votat peste 848 de mii de persoane, un număr mai mare decât toate voturile din diaspora, din noiembrie. Secțiile de votare din afara țării vor râmăne deschise până la ora 21,ora României.

În țară, însă, au votat sub șapte milioane de persoane, cu circa 600 de mii mai puțini față de noiembrie 2024. O prezență mai ridicată se înregistrează în mediul urban, comparativ cu rural.

UPDATE, ora 17.00. Ritmul de votare a scăzut semnificativ. Până la această oră au votat 7,1 milioane de români, cu circa 360 de mii mai puțini față de noiembrie 2024, deși în străinătate au votat în plus 180 de mii de români.

Din numărul total de alegători, au votat 39,58%, comparativ cu 41,48% în noiembrie anul trecut. O prezență mai ridicată se înregistrează în mediul urban, comparativ cu rural.

UPDATE, ora 16.00. Prezența totală la vot a scăzut sub cea de la turul I al algerilor din noiembrie. Până la această oră au votat 6,45 milioane de români, în țară și în diaspora, reprezentând 35,92% dintre persoanele cu drept de vot.

La alegerile din noiembrie, până la această oră votaseră peste 6,6 milioane (36,76%). Cea mai mare prezență se înregistrează în județul Ilfov, iar cea mai scăzută în Satu Mare. De asemenea, un vot mai ridicat se înregistrează în diaspora, unde au votat 190 de mii de persoane în plus.

UPDATE, ora 15.00. Pe total, încă sunt cu 60 de mii de voturi mai multe decât în noiembrie 2024, dar asta pentru că diaspora a trimis deja 692 de mii de voturi, cu 200 de mii decât cele exprimate până la aceeași oră, în noiembrie 2024.

Dintre cele 5,2 milioane de voturi exprimate la secțiile din țară, doar 2,2 milioane au fost exprimate în mediul rural. Peste 700 de mii de români au votat pe listele suplimentare, semn că nu se află în localitatea de domiciliu. Ritmul votării a atins un vârf la ora 12.20 și a încetinit ușor după aceea, la secțiile din țară, dar nu este exclus ca el să fie remontat mai spre seară.

UPDATE, ora 14.00. Din cele 4,7 milioane de voturi exprimate la secțiile din țară, doar două milioane au fost exprimate în mediul rural. Peste 600 de mii de români au votat pe listele suplimentare, semn că nu se află în localitatea de domiciliu. Ritmul votării pare a fi atins un vârf la ora 13 și a încetinit ușor după aceea, la secțiile din țară. În schimb, în diaspora continuă un vot susținut, cu peste 75 de voturi exprimate în ultima oră.

Deși doar aproximativ un milion de votanți (un sfert) au sub 45 de ani, această împărțire pe vârstă nu este una neobișnuită, la toate scrutinurile tinerii votând după amiază sau chiar spre seară.

UPDATE, ora 13.00. Din cele aproape 3,9 milioane de români care au votat la secțiile din țară, 2,2 milioane sunt din mediul urban, semnificativ mai mult decât în cel rural. Deși doar aproximativ un milion de votanți (un sfert) au sub 45 de ani, această împărțire pe vârstă nu este una neobișnuită, la toate scrutinurile tinerii votând după amiază sau chiar spre seară.

UPDATE, ora 12.00. Peste 3,5 milioane de români au votat până la această oră, reprezentând 19,54% din numărul total de alegători. Dintre aceștia, aproape 503 de mii au votat în străinătate, un număr semnificativ mai mare față de luna noiembrie a anului trecut (302 mii).

La alegerile din noiembrie, până la această oră votaseră aproape 3 milioane (16,47%). Cea mai mare prezență se înregistrează în județul Ilfov, iar cea mai scăzută în Satu Mare.

UPDATE, ora 11.00. Peste 2,6 milioane de români au votat, până la această oră, în țară și în străinătate, reprezentând 14,57% din totalul alegătorilor. La alegerile din noiembrie, până la această oră votaseră puțin peste 2 milioane (11,34%). Cea mai mare prezență se înregistrează în județul Ilfov, iar cea mai scăzută în Satu Mare.

UPDATE, ora 10.00. Până la această oră au votat peste 1,82 de milioane de români (10,14%). Dintre aceștia, 1,4 milioane au votat în țară și 425 de mii în străinătate. Comparativ, la alegerile prezidențiale din noiembrie, până la această oră votaseră doar 1,3 milioane de persoane (7,2%). Prezența la urne este mai ridicată în județele din sudul țării.

UPDATE, ora 9.00. Peste 800 de mii de români, reprezentând 4,5% din totalul alegătorilor, au votat la secțiile din țară, în primele două ore de vot. Deși prezența este mai mare în județele din sudul țării, majoritatea alegătorilor au votat în orașe, ceea ce sugerează o prezență mare la vot în orașele mai mici.

Între timp, s-au redeschis și secțiile din UE și UK, iar prezența în diaspora (2% din total) se menține la o cotă mai mare decât în noiembrie 2024, cu peste 405 mii de alegători prezenți la urne.

UPDATE, ora 8.00. În prima oră de vot în țară s-au prezentat 370 de mii de cetățeni pentru a-și alege președintele, cu circa 150 de mii mai mulți (+65%) decât la scrutinul din noiembrie 2024. Prezența însumată, în țară și în străinătate a depășit 4,5% din total, față de doar 2,5%, la aceeași oră, la turul din 24 noiembrie 2024.

Știrea, în forma inițială:
Urnele s-au deschis duminică, la ora 7.00, și în România, iar votarea va continua pe tot parcursul zilei, până la ora 21. În țările aflate la vest de România (inclusiv UE, UK, SUA și Canada) urnele se închid pe ora 21 a României. De exemplu, în Franța, Spania și restul țărilor UE care sunt cu o oră în urmă, votarea se încheie duminică, la ora 20, în UK, la ora 19, etc.

După două zile de vot în diaspora, și-au exprimat opțiunea peste 398 de mii de români, cei mai mulți din Italia, UK, Germania și Spania. Prezența în afara țării este dublă față de noiembrie 2024. Nu este clar dacă și în țară numărul celor care își exprimă votul va ține pasul, având în vedere că mulți sunt plecați, după trei zile libere, iar duminică vor fi probabil pe drumul spre casă.

Se poate vota oriunde, dar cei care sunt acasă (în județul de domiciliu) pot vota numai la secția la care sunt arondați.

Pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la închiderea acesteia, există posibilitatea prelungirii votării, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Pentru a afla la ce secție este arondat alegătorul poate accesa acest link.

Pot vota în afara țării toți cetățenii, indiferent dacă au sau nu domiciliul sau reședința în străinătate și fără să fie necesar să se înregistreze ca alegător în Registrul electoral ca alegător în străinătate. Lista sediilor de secții de votare în străinătate. Au drept de vot toți cetățenii care până în ziua alegerilor inclusiv au împlinit vârsta de 18 ani.

Pentru a vota, alegătorii au nevoie de un act de identitate valabil în ziua votării, fiind acceptate: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din școlile militare).

Al doilea tur de scrutin, dacă niciunul dintre candidați nu obține mai mult de jumătate din numărul total al alegătorilor (adică peste 9 milioane de voturi), se va desfășura pe 18 mai, urmând ca în diaspora secțiile de votare să fie deschise de pe 16 până pe 18 mai.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday