“Europa se confruntă cu o nouă realitate geopolitică, era <<dividendelor păcii>> a luat sfârșit de mult și de aceea continentul trebuie să-și consolideze capacitatea de apărare, până în 2030”, a avertizat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. “Investițiile insuficiente în apărare și încrederea excesivă în arhitectura de securitate existentă au permis adversarilor să se mobilizeze și să conteste regulile globale de securitate”, a subliniat von der Leyen, conform declarațiilor prezentate de site-ul Comisiei Europene.
Von der Leyen a subliniat că, după căderea Cortinei de Fier și a Zidului Berlinului, Europa s-a complacut într-un sentiment fals de siguranță, considerând că perioada de pace va deveni norma: “Această iluzie a condus la investiții slabe în apărare și la o lipsă de pregătire pentru amenințările emergente”.
“Între timp, adversarii Europei și-au refăcut capacitățile militare și au început să conteste regulile care guvernează securitatea globală. Rusia alocă 40% din buget și 9% din PIB pentru apărare și își extinde masiv producția industrială și militară, folosind aceste resurse pentru a alimenta invazia din Ucraina și pentru a se pregăti de eventuale confruntări cu statele europene. În același timp, Statele Unite se concentrează pe regiunea Indo-Pacific, lăsând Europa în fața unei decizii fundamentale: să reacționeze treptat la fiecare provocare sau să își asume responsabilitatea pentru propria securitate”, a mai declarat von der Leyen, în discursul susținut la o academie militară din Danemarca.
În acest context, von der Leyen subliniază că Europa trebuie să acționeze decisiv. “Dacă Europa vrea să evite războiul, trebuie să fie pregătită de război”, a afirmat ea, anunțând inițiativa Readiness 2030, un plan ambițios care urmărește reînarmarea și dezvoltarea unei baze industriale de apărare solide și crearea unei posturi credibile de descurajare.
Șefa Comisiei Europene a mai anunțat că mâine va fi dezvăluită o foaie de parcurs pentru “Readiness 2030”, un plan prin care Europa își va consolida angajamentul față de propria securitate și va reafirma determinarea de a proteja valorile democratice.
Sursă alternativă: Barron’s/ AFP
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.