UPDATE, ora 20:20. Donald Trump a declarat că o delegație americană se îndreaptă “chiar în aceste momente” către Rusia și că acceptarea armistițiului depinde de ruși. Trump a insistat că a primit “unele mesaje pozitive privind încetarea focului, dar asta nu înseamnă mai nimic, pentru că vorbim de o situație foarte gravă”, conform declarațiilor citate de BBC.

Președintele a mai declarat că SUA “ar putea face Rusiei lucruri foarte rele, din punct de vedere financiar. Ar fi devastator pentru Rusia. Dar nu vreau să fac asta, pentru că vreau să văd pace”. Trump a adăugat că, dacă este încheiat un armistițiu, atunci, am parcurge cam 80% din drumul pentru oprirea acestei băi de sânge, cu referire la războiul declanșat de Rusia cu peste trei ani în urmă.

Liderul de la Casa Albă a mai adus în discuție și săptămâna trecută posibilitatea ca SUA să impună Rusiei sancțiuni și taxe vamale “la scară largă”, pentru a forța o încetare  a focului, după ce Armata Rusă a lansat un atac masiv asupra Ucrainei, vinerea trecută. Este de menționat faptul că schimburile comerciale între SUA și Rusia sunt deja la niveluri scăzute, după ce partea americană a impus mai multe runde de sancțiuni, în ultimii trei ani. SUA nu mai importă petrol, gaze naturale și cărbune din Rusia, iar alte metale și bunuri de lux sunt supuse unor restricții. Potrivit Biroului pentru politici comerciale, SUA au exportat în Rusia bunuri de 526 de milioane de dolari, anul trecut, în timp ce au importat mărfuri în valoare de trei miliarde.

Știrea inițială: Secretarul american de Stat afirmă, după discuțiile de pace cu delegația Ucrainei, că ipoteza cedării de teritorii către Rusia “este pe masă”. Urmează discuțiile cu oficiali ruși, pe tema armistițiului de 30 de zile, cel mai probabil astăzi.

Marco Rubio, secretarul american de Stat, a fost întrebat direct dacă, în Arabia Saudită, cele două delegații au analizat ideea concesiilor teritoriale către Rusia, la care a răspuns că “ei bine, am avut discuții”. Rubio a adăugat că Ucraina are nevoie de o descurajare solidă pentru a preveni posibile agresiuni ale Rusiei, în viitor, și a cerut Europei să se implice în acest sens. 

Secretarul a mai transmis că urmează ca echipa sa să discute cu delegația rusă, în cursul zilei de astăzi, despre propunerea de armistițiu agreată, marți, de SUA și Ucraina. El a îndemnat Rusia să accepte planul: “Dacă ei spun nu, atunci, evident, va trebui să examinăm totul și să ne dăm seama unde ne situăm și care sunt adevăratele lor intenții. Un refuz ne va spune multe. Nu există o soluție militară la acest conflict”.

Între timp, Volodimir Zelenski a declarat că armistițiul ar putea servi drept proiect pentru un acord de pace mai amplu. De la Kiev, el a transmis că Ucraina sprijină efortul SUA de a pune capăt războiului cât mai curând posibil și a salutat reluarea ajutorului militar american și a schimbului de informații.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a transmis, mai devreme, că președintele Putin trebuie să primească informații detaliate din partea americanilor, înainte de a se pronunța asupra acordului de încetare a focului: “Presupunem că secretarul Rubio și consilierul Waltz, prin diverse canale, ne vor informa cu privire la negocierile care au avut lco marți, în zilele următoare”.

Potrivit The Guardian, este de așteptat ca Steve Witkoff, trimisul special al Casei Albe pentru Orientul Mijlociu, să călătorească la sfârșitul săptămânii la Moscova, însă informația nu a fost confirmată de Kremlin.

Anterior, agenția Reuters a scris, pe baza declarației unei surse cu informații despre subiect, că președintele rus Vladimir Putin a afirmat că este dificil să fie de acord cu o încetare a focului, în condițiile în care trupele rusești avansează pe linia frontului. Militarii ruși au intrat în orașul Sudja din regiunea Kursk, controlată parțial de ucraineni în urma contraofensivei lansate vara trecută.

Surse: The Telegraph, Reuters, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday