UPDATE, ora 8.30. La Moscova este confirmat decesul unei persoane și mai multe sunt rănite. Toate cele patru aeroporturi au fost închise, iar traficul feroviar este disturbat.

Armata Rusă susține, într-un comunicat oficial că ar fi doborât 337 de drone, în această dimineață, dintre care 91 în regiunea Moscova, 126 în Kursk, 38 în Briansk, 25 peste regiunea Belgorod, iar restul în alte șapte regiuni federale. Rusia susține de regulă că a doborât toate țintele, chiar dacă imaginile postate pe rețelele de socializare de cetățenii ruși arată faptul că cel puțin o parte a acestora nu au fost distruse în aer, ci au explodat la impact.

Știrea, în forma inițială:

Potrivit Reuters, Ucraina pare a desfășura, marți dimineața, cel mai amplu atac cu drone de până acum asupra capitalei Federației Ruse, aparent un răspuns la bombardamentele masive executate de ruși în acest weekend asupra Ucrainei.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că cel puțin 60 de drone au fost distruse la periferia orașului și că numeroasele incendii izbucnite ar fi fost provocate de resturile de drone, doborâte de antiaeriană. Potrivit aceleiași surse, nu sunt persoane rănite, dar rapoartele de pe rețelele de socializare indică altceva.

Astfel, canalul de Telegram Baza, apropiat de serviciile de securitate ale Rusiei, a postat videoclipuri care arată nu numai amploarea incendiilor, dar și scurte filmulețe ce par a indica explozii la impact ale dronelor ucrainene.

Cu tot cu suburbii, Moscova are o populație de 21 de milioane, una dintre cele mai mari zone metropolitane din Europa.

Atacul ucrainean vine într-un moment în care Statele Unite fac o presiune fără precedent asupra Ucrainei pentru încheierea războiului și au tăiat aprovizionarea Ucrainei cu muniții, precum și accesul Armatei Ucrainene la informațiile furnizate de sateliți și sistemele performante ale NATO.

Marți, echipele americane și ucrainene sunt programate să se întâlnească pentru discuții de pace în Arabia Saudită.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday