Ca urmare a incidentului, începând de astăzi, patru trenuri vor fi anulate. “Alstom a comunicat că va reține de la circulație rama afectată, până la remediere și că, începând cu data de 10.03.2025 trenurile IR 16001 și 16003 în relația București Nord -Brașov și respectiv IR 16002 și IR 16008 în relația Brașov-București Nord vor fi anulate, circulația acestora urmând a fi reluată imediat ce Alstom va permite repunerea în circulația a ramei afectate, potrivit comunicatului CFR.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că “modernizarea României depinde foarte mult de creșterea gradului de responsabilitate al fiecărui român. Solicit instituțiilor abilitate să ia măsuri urgente pentru identificarea și sancționarea celor care au aruncat recent cu pietre în noul tren Coradia Stream”. Potrivit CFR, incidentul a avut loc duminică, în zona Chitila. Un geam lateral de la unul dintre vagoanele trenului a fost spart, în momentul în care trenul trecea prin zona respectivă.

Foto: Facebook / Sorin Grindeanu

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday