Șeful DSU a declarat că, doar în primele opt zile ale lunii martie, incendiile au afectat 4.600 de hectare de vegetație, iar în ultimele trei zile, numărul focarelor a ajuns la 300.

“Acestea nu pot fi puse pe seama temperaturilor ridicate sau a fulgerelor, ci sunt, în majoritate, rezultatul unor acțiuni intenționate, din partea unor oameni care fie s-au obișnuit să facă acest lucru de mult timp, fie unii îl fac intenționat, pentru a curăța câmpurile. (…) Am avut un deces al unei femei, în județul Maramureș, în județul Vâlcea, la Zătreni, avem o persoană rănită cu arsuri, de 54 de ani, iar, în Caraș-Severin, un pompier a fost rănit după prăbușirea unei crengi, dar se află în stare stabilă”.

“Aceste incendii nu sunt doar acțiuni să curățăm terenul, fără un impact major”, a subliniat șeful DSU, spunând că reprezintă un pericol semnificativ pentru populație, iar fumul dens “îngreunează, la Hunedoara, intervenția de stingere pe cale aeriană. Acest fum poate impacta serios și elicopterele SMURD, în cazul misiunilor de salvare, deoarece piloții nu mai au vizibilitate deloc spre sol și nu pot ateriza în siguranță”. 

“La acest moment, sunt intervenții de mare amploare pentru stingerea incendiilor. Intervin forțe din mai multe instituții – pompieri sprijiniți de poliția de frontieră și alte forțe ale MAI, personal al ocolului silvic, voluntari, localnici, piloții MApN care acționează cu o aeronavă Spartan în Caraș-Severin și un elicopter Black Hawk în Hunedoara”, informează Raed Arafat, subliniind că este vorba de sute de ore de intervenții.

Secretarul de stat în MAI a mai precizat că au fost aplicate amenzi cu un total de 43.000 de lei: “5.000 de lei în Alba, 18.500 în Hunedoara, 1.500 în Caraș-Severin, 3.000 în Maramures și altele”, dar că toți cei responsabili nu au fost încă, găsiți. Subliniază că “persoanele fizice care incendiază terenurile riscă amenzi între 7.500 și 15.000 de lei, în timp ce firmele pot fi sancționate cu până la 100.000 de lei”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday