Euro crește rapid și a depășit 1,07 dolari, cel mai mare nivel din noiembrie 2024, iar randamentele obligațiunilor germane și franceze se apreciază și ele. Acțiunile companiilor germane de infrastructură (Heidelberg, Bilfinger) au crescut cu până la 17%, iar Thyssenkrupp, cel mai mare producător de oțel din Germania, are o creștere de 14%. De asemena, companiile de armament europene (Rheinmetall, Thales) au creșteri de 5-7%.
“Tot ceea ce credeai că știi despre perspectivele economice ale Germaniei în urmă cu trei luni, sau chiar acum trei săptămâni, nu mai este valabil”, a declarat pentru FT un analist al Deutsche Bank.
Viitorul cancelar german, Friedrich Merz, a anunțat marți seara că a ajuns la un acord cu socialiștii pentru relaxarea regulilor de deficit bugetar, pentru a finanța investițiile masive, de circa 400 de miliarde de euro, în armată și infrastructură. Tot ieri, și Comisia Europeană a anunțat un fond de 800 de miliarde de dolari pentru înarmarea Europei, după ce Administrația Trump a părut să se poziționeze mai de grabă de partea Rusiei decât de cea a Ucrainei și pare a refuza să garanteze în vreun fel o eventuală trimitere a trupelor europene de menținere a păcii între Rusia și Ucraina. Această atitudine l-a făcut pe Merz să se întrebe dacă “până în iunie NATO va mai fi așa cum îl știm”.
Sursa: FT
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.