Procurorii efectuează noi percheziții domiciliare, în dosarul penal privind săvârșirea infracțiunilor de coruperea alegătorilor, spălare a banilor, fals informatic etc.
“Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 4 percheziții domiciliare, în județele Argeș și Vâlcea, la domiciliile a două persoane fizice și sediile sociale și punctele de lucru a două societăți.
Activitățile au loc într-o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de coruperea alegătorilor, spălare a banilor, fals informatic și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public. Investigațiile sunt realizate într-un dosar penal în care se fac cercetări privind finanțarea ilegală a unei campanii electorale”, a transmis Parchetul General.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.