UPDATE, ora 22:15. Poliția a emis o nouă informare, prin care precizează că suspectul nu pare să aibă motivații politice sau religioase, în acest stadiu al anchetei. Totodată, evenimentul nu este catalogat oficial ca “atac”, mai scrie DW. Un procuror a adăugat că există “indicii concrete” că bărbatul are probleme psihice.

UPDATE, ora 18:40: Potrivit autorităților germane, două persoane au murit. Presa locală vorbește de 14 răniți, dintre care mai mulți au răni grave. Ministrul de interne a transmis că suspectul, un bărbat de 40 de ani, este cetățean german, a fost rănit și se află la spital. La acest moment nu este clar dacă este vorba despre un atac sau un accident.

Știrea în formă inițială: Germania. O mașină a lovit în plin un grup de oameni, la Mannheim, în sud-vestul țării. O persoană a murit și mai multe au fost rănite. Un suspect a fost reținut.

Poliția din Mannheim a confirmat că o mașină a lovit în plin un grup de oameni și, totodată, a cerut cetățenilor să evite centrul orașului. Autoritățile au precizat că o persoană a murit și mai multe au fost rănite.

Presa locală scrie, citând declarațiile unor martori, că mașina respectivă este un SUV negru, care a lovit mulțimea cu viteză. 

În ultimele săptămâni, au avut loc mai multe atacuri cu mașini care au lovit mulțimi de oameni. În decembrie, șase persoane au fost ucise în Magdeburg, când un medic, acum în vârstă de 50 de ani, a trecut cu viteză prin piața de Crăciun. La jumătatea lunii februarie, un bărbat a intrat cu mașina într-un grup de protestatari din Munchen, omorând o femeie și un copil.

Poliția anunțase deja că este în alertă maximă, după ce conturi de pe rețelele de socializare asociate cu ISIS au făcut apel la efectuarea unor atacuri asupra carnavalelor care urmează să aibă loc la Köln și Nuremberg.

Surse: Reuters, DW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday