Într-un interviu acordat ziarului rusesc Krasnakia Zvezda (ziarul oficial al Ministerului rus al Apărării), Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a vorbit despre situația de la Casa Albă, din timpul vizitei lui Volodimir Zelenski. Oficialul rus a lăudat atitudinea președintelui Donald Trump, numind obiectivul de oprire a războiului “un gest de bun simț”, însă a lansat un atac dur la adresa statelor europene, pe care le-a acuzat că “s-au aliat cu Kievul și că doresc ca războiul să continue”. 

Ministrul a continuat prin a spune că “în ultimii 500 de ani, Europa a fost creatorul tuturor tragediilor lumii, inclusiv colonizarea, războaiele, cruciadele, Războiul Crimeii, Napoleon Bonaparte, Primul Război Mondial și Adolf Hitler”. De asemenea, Lavrov a respins sugestiile făcute de statele europene pentru trimiterea unor trupe de menținere a păcii, spunând că Rusia nu are încredere în Ucraina după prăbușirea acordurilor de la Minsk. 

Donald Trump a promis că va pune capăt războiului și, deși s-a declarat neutru, atitudinea sa dă semne de susținere a președintelui rus Vladimir Putin, observă Reuters. Trump l-a dat afară pe Volodimir Zelenski de la Casa Albă, vineri, când cei doi lideri ar fi trebuit să semneze un acord legat de mineralele rare ale Ucrainei și să susțină o conferință de presă comună.

În final, Lavrov a recunoscut că Moscova și Washingtonul “nu vor fi de acord întotdeauna în toate privințele”, dat fiind faptul că și SUA doresc să fie cea mai mare putere de pe glob, însă au căzut de acord să păstreze o atitudine pragmatică atunci când interesele lor coincid. “Dar obiectivul său [al lui Trump] este încă MAGA, lucru care oferă un caracter viu, uman, politicii sale. De aceea este interesant să lucrez cu el” a declarat Lavrov. 

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday