Abdullah Ocalan, liderul încarcerat al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a cerut, joi, oprirea conflictului cu Turcia. Mesajul său, transmis printr-o scrisoare, a fost citit în cadrul unei conferințe de presă de către membri ai Partidului Egalității și Democrației Populare (DEM), principala formațiune pro-kurdă din Turcia, care l-au vizitat recent în închisoare.

“Așa cum ar face orice comunitate și orice partid modern a cărui existență nu a fost abolită prin forță, convocați congresul și luați o decizie. Toate grupurile trebuie să depună armele, iar PKK trebuie să se dizolve”, a spus Ocalan în scrisoare. Apelul său indică probabilitatea unui sfârșit al conflictului ce durează de peste patru decenii și care a provocat moartea a peste 40 de mii de persoane. Analiștii cred că influența sa asupra PKK și a milițiilor kurde din Turcia, Irak, Siria și Iran ar putea avea efecte semnificative în regiune. 

Totuși, există neclarități cu privire la pașii următori, inclusiv legate de cine va supraveghea procesul de dezarmare și ce se va întâmpla cu luptătorii care vor răspunde apelului. De altfel, un lider al PKK a declarat recent, într-un interviu pentru o agenție de știri afiliată PKK, că gruparea nu va accepta o soluție simplă. “Nimeni să nu creadă că va fi o negociere ușoară la masă, că se vor pune semnături și totul se va rezolva. Cealaltă parte vrea să elimine PKK-ul”, a spus acesta.

În ianuarie, președintele turc, Recep Erdogan, a declarat că guvernul nu a oferit nicio concesie PKK-ului, dar a subliniat că încheierea conflictului ar fi benefică atât pentru turci, cât și pentru kurzi. 

PKK, considerată organizație teroristă și interzisă de către Turcia, Statele Unite și Uniunea Europeană, a început inițial ca un grup secesionist ce lupta pentru un stat kurd independent. În prezent, PKK afirmă că scopul său este obținerea de drepturi mai largi pentru minoritatea kurdă din Turcia. În ultima perioadă, au existat lupte în sud-estul Turciei, nordul Irakului și nordul Siriei, unde Turcia desfășoară frecvent operațiuni militare împotriva PKK și a grupurilor afiliate.

Abdullah Öcalan a fost condamnat în 1999 pentru conducerea unei organizații armate și este încarcerat de 25 de ani. Imaginea sa este rar văzută în spațiul public, iar oficialii turci îl denumesc frecvent “ucigaș de copii” sau “terorist-șef”.

Surse alternative: Reuters, New York Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday