Sébastien Lecornu, ministrul francez al Apărării, a declarat, într-un interviu pentru Franceinfo, că stocuri de arme constituite în Europa ar putea reprezenta una dintre viitoarele garanții de securitate și o modalitate de a descuraja Rusia: “Dacă un nou război ar izbucni între Rusia și Ucraina, în aceste scenariu dispunem din timp de stocuri de muniție pe care le putem pune, imediat, la dispoziția Ucrainei. Franța va pune această idee pe masa negocierilor, pentru ca statele europene să o poată analiza”.

Lecornu a mai adăugat că Franța se află în discuții incipiente cu Ucraina pentru a primi acces la zăcămintele sale de minerale rare, discuții despre care spune că au început de luni de zile. Totuși, nu a precizat despre ce tip de minerare ar fi vorba, ci doar că nu este vorba despre un “mecanism de răscumpărare” pentru ajutorul oferit de Franța Ucrainei: “Vorbim despre această problemă pentru propriile nevoi naționale. Vor fi necesare astfel de resurse pentru industria de apărare, care va avea nevoie de acces la un anumit număr de materii prime, în deceniile următoare”.

Dincolo de stocurile de arme și muniții, ministrul a spus că “garanțiile de securitate trebuie să includă mai multe straturi”. Acesta a amintit de faptul că Rusia acordă 10% din PIB pentru apărare, iar în contextul unui acord de pace, stocurile sale de armament vor continua să crească.

Despre trimiterea unor trupe de menținere a păcii, poate într-o zonă din Ucraina sau pe teritoriul Poloniei, Lecornu a spus că discuția nu este de actualitate: “Nu suntem încă acolo, ceea ce este în joc acum este să ne asigurăm că Armata Ucraineană continuă să fie capabilă să se apere nu doar în acest moment, ci chiar și atunci când armele tac”.

Ministrul a vorbit și despre investițiile militare ale Franței, spunând că “68 de miliarde  de euro pe an nu sunt suficiente”. Aceasta este ținta stabilită pentru 2030. În 2025, Franța va cheltui 50 de miliarde de euro, ceea ce echivalează cu puțin peste 2% din PIB. A spus, totuși, că alocarea a 5% din PIB, adică 140 de miliarde de euro, pentru apărare, așa cum cer SUA, este exagerată.

Surse: Franceinfo, AP News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday