DNA confirmă că a reținut mai mulți oficiali din cadrul Administrației Porturilor Maritime S.A Constanța, pentru luare de mită, printre care Florin Laurențiu Chirilă, George Vișan, Emil Banias, toți trei cu funcții de director, Cătălin Viorel Cristea – consilier, Luciana Izabel Mocanu și Otilia Ifimov, ambele funcționare, dar și pe Voinescu Ionuț, ofiţer de poliţie în cadrul Gărzii de Coastă, acuzat de dare de mită și efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția.
De asemenea, a fost reținut și Ion Dumitrache, șeful organizației municipale PSD Constanța, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită și “a infracțiunii constând în fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”. Ieri, acesta a decis să se suspende din toate funcțiile politice pe care le deține în cadrul partidului.
Pe lângă cei opt, mai sunt reținute alte 12 persoane fizice fără calitate specială, oameni de afaceri și reprezentanți ai unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța, pentru comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită sau complicitate la dare de mită. Alte șapte persoane au fost plasate sub control judiciar.
Concret, explică procurorii, în perioada 2024 – 2025, mai mulți oameni de afaceri și reprezentanți ai unor societăți comerciale ar fi promis și ar fi remis funcționarilor publici menționați anterior sume de bani cuprinse între 2.000 de euro și 100.000 de euro, precum și alte bunuri, pentru a le oferi susținere și pentru a fi ajutați să își dezvolte afacerile pe care le desfășoară în zona Portului Constanța.
Sumele de bani primite mită de către funcționarii publici se ridică la 350.000 de euro, bani folosiți pentru obținerea ilegală de terenuri, beneficii, dane și contracte. În plus, oamenii de afaceri anchetați în dosar sunt acuzați că au promis să ofere reprezentanților Portului Constanța mită în valoare cumulată de șase milioane de euro. Conform DNA, aceștia urmăreau, printre altele:
- Facilitarea la nivelul conducerii C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a procedurilor necesare realizării cesionării unor bunuri imobile și intabularea ulterioară a acestora pe numele unei societăți comerciale;
- Urgentarea îndeplinirii actelor necesare în vederea avizării și aprobării la nivelul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a unui racord de cale ferată;
- Asigurarea accesului exclusiv al unor societăți comerciale la anumite dane;
- Câștigarea unor licitații și atribuirea preferențială a unor contracte
- Închirierea / concesionarea de terenuri în regim preferențial;
- Angajarea unor persoane în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța.
Pe lângă directorii și angajații din cadrul portului, mai sunt urmărite penal opt companii, dar și trei reprezentanți ai unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța.
Foto: Inquam / George Călin
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.