Un incendiu de proporții a izbucnit noaptea trecută la Institutul Lebedev de Mecanică de Precizie și Inginerie Informatică din Moscova. Focul s-a extins pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați, potrivit canalului rusesc de pe Telegram, SHOT. 

Potrivit informațiilor care se propagă pe rețelele de socializare, acoperișul clădirii s-a prăbușit. Nu au fost înregistrate victime, iar cauza incendiului nu este clară. 

Institutul Lebedev de Mecanică de Precizie și Inginerie Informatică este specializat în dezvoltarea de sisteme informatice pentru securitatea națională, cât și de hardware și software pentru telecomunicații. În perioada sovietică, a fost o organizație a Academiei Sovietice de Științe. 

Sursă: RBC Ukraine 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday