Tulsi Gabbard a fost validată pentru a ocupa funcția de director al DNI, cu 52 de voturi “pentru” și 48 “împotrivă”, Mitch McConnell fiind singurul dintre senatorii republicani care s-a opus numirii sale. Acesta din urmă a declarat că “în evaluarea mea, Tulsi Gabbard nu a reușit să demonstreze că este pregătită să își asume această încredere națională extraordinară. Națiunea nu ar trebui să se îngrijoreze că evaluările serviciilor de informații pe care le primește președintele sunt pătate de un director al serviciilor naționale de informații cu o istorie de greșeli alarmante de judecată”.

Din această poziție, Gabbard va coordona activitatea a 18 agenții de informații, inclusiv CIA și FBI, cu peste 70 de mii de angajați și contractori implicați în colectarea, prelucrarea și protejarea celor mai sensibile date și informații, și cu bugete însumate de peste 70 de miliarde de dolari.

Procesul de nominalizare al lui Gabbard, în vârstă de 43 de ani, a fost complicat, din cauza lipsei sale de experiență în domeniul serviciilor informațiilor. Luna trecută, ea s-a confruntat cu o audiere dificilă cu privire la comentariile sale anterioare în favoarea Rusiei, refuzând totodată să-l numească “trădător” pe Edward Snowden, un fost contractor al Agenției Naționale de Securitate. De asemenea, ea a primit întrebări legate de vizita pe care a făcut-o în 2017 în Siria, în timpul dictaturii lui Bashar al-Assad.

Între timp, și-a retras o parte din afirmațiile că Rusia a fost provocată să invadeze Ucraina și a insistat că nu a avut nicio simpatie pentru dictatorul sirian. În aceste condiții, republicanii și-au arătat sprijinul ferm pentru numirea sa în funcție.

Surse: The Guardian, BBC

Foto: Laurence Agron | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday