Institutul federal pentru Sănătate (NIH) va reduce, începând de luni, cu 4 miliarde de dolari (practic la jumătate) subvențiile plătite institutelor de cercetare arondate universităților americane, conisderată o finanțare indirectă, dar esențială a acestora, în condițiile în care Harvard, Yale sau John Hopkin’s depind în prezent în proporție de până la 70% de acești bani.

“Statele Unite ar trebui să aibă cel mai bun sistem de cercetare medicală din lume. În consecință, este esențial să ne asigurăm că un număr cât mai mare de fonduri sunt destinate cercetării științifice, mai degrabă decât cheltuielilor administrative generale” a transmis NIH. Dar senatorul democrat Patty Murray a criticat decizia, numind-o ilegală, deoarece forțează o reducere a fondurilor pentru instituțiile de cercetare din întreaga țară, ceea ce va fi catastrofal”. Murray a explicat că “aceste resurse sunt destinate construcției, acoperirii costurilor cu utilitățile și funcționării laboratoarelor. Dacă NIH taie acest sprijin, cercetarea se va opri. Această finanțare ajută la cercetări și descoperiri științifice care schimbă viața pacienților, ne pregătesc pentru pandemii și alte amenințări la adresa sănătății și asigură că SUA continuă să fie lider mondial în cercetarea biomedicală”.

În anul fiscal 2023, NIH a plătit peste 35 de miliarde de dolari sub formă de subvenții către 2.500 de institute de cercetare medicală. În același timp, arată Politico, este o lovitură puternică pentru întregul sistem de învățământ superior american, aflat deja în dificultate, și criticat timp de ani de zile de către republicani, care susțin că “produce absolvenți cu mentalitate liberală”.

Sursa: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday