Toronto Star, cea mai mare rețea media din Canada, a publicat textul unei declarații făcute de prim-ministrul Justin Trudeau, în timpul unei discuții cu patronatele și cu liderii mediului de afaceri din țară, în care oficialul a avertizat că declarațiile lui Trump sunt reale: “SUA sunt foarte conștiente de resursele noastre, de ceea ce avem, și doresc foarte mult să poată beneficia de acestea. Dar domnul Trump are în minte că una dintre cele mai ușoare modalități de a face acest lucru este absorbția țării noastre”. O persoană din cadrul guvernului canadian a confirmat pentru Reuters că Trudeau a lansat acest avertisment, în cadrul reuniunii cu ușile închise.

Încă dinainte de revenirea la Casa Albă, Trump a făcut comentarii răutăcioase și deplasate pe tema independenței Canadei și chiar a liderului său politic, Justin Trudeau. Cel mai recent, președintele american a impus tarife de 25% la importurile din Canada, în ceea ce analiștii de la Sky News au scris că este o încercare de subminare a voinței canadienilor. 

Ulterior, după mai multe discuții, Trump a informat că SUA amână cu o lună, până la începutul lui martie, intrarea în vigoare a taxelor. Președintele american preciza, la începutul săptămânii, că a obținut din partea Canadei angajamentul că va consolida măsurile de securitate la granița comună.

Mai recent, Trudeau le-a declarat jurnaliștilor că statul s-ar putea confrunta cu provocări politice pe termen lung din partea SUA, chiar dacă reușește să evite amenințarea tarifelor la importuri. Canadianul a mai afirmat că Ottawa va răspunde cu măsuri similare, când tarifele din partea SUA vor intra în vigoare, dar că obiectivul guvernului său este ca acestea să fie eliminate cât mai repede posibil.

Unul din consilierii lui Trump pe aspecte legate de comerț a declarat, recent, că Canada a devenit sursa principală pentru transporturile mici de droguri în SUA, având în vedere scutirile de taxe dintre cele două țări, și că Ottawa are probleme mari cu vizele, cauză din care a permis intrarea în SUA a unor persoane aflate pe lista celor monitorizați pentru orientări teroriste. Totuși, datele oficiale arată că doar 0,2% din transporturile de droguri către SUA intră pe la frontiera sa de nord.

Sursă: Reuters

Foto: Harperdrewart | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday