Anul trecut, Microsoft, Alphabet (Google), Amazon și Meta au avut 246 de miliarde de dolari în cheltuieli de investiții, în creștere de la 151 de miliarde de dolari, în 2023. Cele patru se așteaptă ca, în acest an, să aloce peste 320 de miliarde de dolari, pe măsură ce concurența în sector s-a aprins, iar acestea sunt preocupate să-și sporească puterea de calcul, prin amenajarea de centre de date cu procesoare grafice.
Totuși, la începutul săptămânii trecute, acțiunile companiilor americane din domeniu tech au scăzut puternic, pe fondul popularității sistemului chinez de AI, DeepSeek, a cărei dezvoltare a costat până în șase milioane de dolari și a fost realizată cu componente de generații anterioare. În aceste condiții, unii investitori au pus la îndoială faptul că alocările de sute de miliarde de dolari sunt calea de urmat pentru realizarea profiturilor.
Microsoft și Alphabet, compania-mamă a Google, au pierdut câte 200 de miliarde de dolari din valoarea de piață, după ce au raportat o cerere sub așteptări pentru divizia de cloud computing și o creștere abruptă a cheltuielilor de capital. De asemenea, acțiunile Nvidia au scăzut cu 17%, ștergând aproape 600 de miliarde de dolari din capitalizarea de piață, într-o singură zi.
Financial Times explică faptul că, pe fondul entuziasmului cu privire la potențialul de transformare al inteligenței artificiale, acționarii se tem că dublarea cheltuielilor, fără o creștere proporțională a veniturilor, ar putea “consuma” capitalul, care altfel ar fi fost întors sub formă de răscumpărări și dividende. Jim Tierney, reprezentant de top al firmei de administrare a activelor AllianceBernstein, a detaliat că modelele de inteligență artificială mai ieftine, dintr-o gamă largă cu oferte relativ asemănătoare, vor amplifica, probabil, îngrijorările investitorilor.
Săptămâna aceasta, directorii marilor companii americane de tehnologie și-au apărat planurile de investiții. Directorul general al Google a argumentat că alocările de 75 de miliarde, în creștere cu 42% față de anul trecut, vin într-un context în care oportunitatea de dezvoltare a AI este foarte mare. Reprezentantul Microsoft a anunțat, în urmă cu două săptămâni, investiții de 80 de miliarde de dolari pentru Azure, în timp ce Amazon ajunge la o investiție record de 100 de miliarde de dolari pentru Amazon Web Services (AWS), mai mult decât dublu față de 2023.
Analiza integrală pe Financial Times
Foto: Worawith Ounpeng | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.