Reacțiile internaționale au început să apară după ce Donald Trump a propus ca SUA să preia Fâșia Gaza, “în proprietate de lungă durată”. Majoritatea țărilor se opun ideii lansate de președintele american.

Ministrul de Extern din Egipt spună că reconstrucția Gazei trebuie să aibă loc ”fără ca palestinienii să plece”. Totodată, președintele Autorității Palestiniene a respins în termeni fermi propunerea și a adăugat că ”drepturile legitime ale palestinienilor nu pot fi negociate”.

Secretarul britanic de Externe a reiterat angajamentul țării sale pentru o soluție care implică două state. ”Trebuie să vedem palestinienii trăind și prosperând pe pământurile lor natale din Gaza și Cisiordania”, a declarat acesta.

Ministerul de Externe din Franța a declarat că se opune ”oricărei strămutări forțate a populației palestiniene din Gaza” și că teritoriul nu ar trebui să fie controlat de o terță parte, iar o soluție cu două state este ”singura care poate garanta pacea pe termen lung” pentru israelieni și palestinieni.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus, de asemenea, că pacea în Orientul Mijlociu este posibilă doar prin implementarea unei soluții cu două state. Ministerul de Externe al Arabiei Saudite a ”respins orice încercare de a îndepărta palestinienii de pe pământul lor” și a spus că țara sa nu va stabili relații diplomatice cu Israelul fără crearea statului Palestina.

China și Australia susțin necesitatea unei soluții cu două state. Ministrul de externe al Turciei a declarat că orice plan de a lăsa palestinienii ”în afara ecuației” ar duce la mai multe conflicte.

Sursă: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday