“Oamenii nu pot intra în posesia lingourilor, deoarece o mare parte a fost expediată la New York, iar restul este blocat pe lista de așteptare. Din acest motiv, lichiditatea pe piața londoneză a fost diminuată”, a declarat un oficial din domeniu. Banca Angliei se confruntă cu dificultăți în procesarea numărului masiv de cereri,, ceea ce a dus la extinderea timpului necesar pentru retragerea aurului, de la doar câteva zile, la un interval de una – două luni,
Comercianții speră că, prin transferuri, vor evita posibilele tarife de import pe materii prime (implicit aur) în SUA, pe care președintele Donald Trump a amenințat că le va introduce. În prezent, stocul acumulat la New York se ridică la o valoare de 82 de miliarde de dolari.
Transporturile sunt, de asemenea, influențate de prețurile mai ridicate pe piața Futures din New York, decât pe cea londoneză. Această oportunitate i-a determinat pe traderi să transfere cantități semnificative de aur peste Oceanul Atlantic. Prețul aurului a crescut cu 5% de la începutul anului și se află la doar 30 de dolari de recordul de 2.790 de dolari pe uncie, atins în octombrie.
Londra și New York sunt două dintre piețele globale principale pentru tranzacționare. De la alegerile din noiembrie, 393 de tone de aur au fost transferate în seifurile bursei Comex din New York, ceea ce a dus la o creștere a stocurilor cu 75%, până la 926 de tone – cel mai ridicat nivel din august 2022.
Banca Angliei depozitează aur pentru terți, inclusiv instituții financiare, alte bănci centrale, cât și pentru Trezoreria Marii Britanii.
Sursă: FT
Foto: Erik De Graaf | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.