UPDATE, ora 13:25. În timpul unei conferințe de presă, pe care a susținut-o în capitala Belgrad, Vucevic a apărat activitatea guvernului, dar a declarat că țara pare că s-a blocat, concentrându-se pe subiectul prăbușirii acoperișului gării din Novi Sad.
The Guardian subliniază că Vucevic era primarul orașului respectiv, în momentul în care au început lucrările de reabilitare. El a mai declarat că a luat decizia de a demisiona după ce un grup de studenți a fost atacat, noaptea trecută, la Novi Sad, iar o femeie a fost rănită grav și a fost spitalizată.
Guvernul va asigura interimatul până la învestirea unui nou cabinet sau până la organizarea unor alegeri generale anticipate. O decizie în acest sens trebuia luată în termen de 30 de zile, potrivit legii.
Știrea în formă inițială. Prim-ministrul Milos Vucevic și-a anunțat demisia din funcție în urmă cu câteva minute. Decizia acestuia vine la o zi după ce mii de studenți au blocat un nod rutier major din Belgrad, susținuți și de fermieri. Luni, președintele Vucic a arătat deschidere pentru un dialog cu protestatarii și a indicat că va remania guvernul.
Valul de proteste anti-guvernamentale din Serbia a început în noiembrie, după ce acoperișul gării din Novi Sad, al doilea oraș al țării, s-a prăbușit peste un grup de călători, incident în urma căruia 15 persoane și-au pierdut viața.
Sursă: DW, The Guardian
Foto: X/@sns_srbija
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.