Casa Albă a declarat, duminică seara târziu, că Columbia a fost de acord cu “acceptarea fără restricții” a imigranților care au intrat ilegal în SUA din Columbia și că președintele Donald Trump va retrage ordinul executiv privind impunerea de urgență a unor taxe de 25% pentru toate bunurile importate din această țară, “cu excepția cazului în care Columbia nu reușește să onoreze acest acord”.
“Guvernul Columbiei a fost de acord cu toate condițiile președintelui Trump, inclusiv cu acceptarea nerestricționată a tuturor imigranților veniți ilegal din Columbia în Statele Unite, și returnați de SUA inclusiv cu aeronavele militare americane”, a declarat secretarul de presă Karoline Leavitt. Ea a precizat că tarifele și sancțiunile financiare vor fi întrerupte, dar sancțiunile pentru vize împotriva oficialilor columbieni și inspecțiile vamale mai stricte ale navelor de marfă venite din Columbia vor rămâne în vigoare “până când primul avion cu deportați columbieni va fi primit cu succes”.
Președintele columbian, Gustavo Petro, a blocat inițial aterizarea a două avioane militare americane care transportau cetățeni columbieni care intraseră ilegal în SUA.
Știrea, în forma inițială:
SUA majorează drastic tarifele de import pentru bunuri columbiene și impune restricții de acordare a vizelor pentru oficialii țării. Anterior, Bogota a refuzat accesul a două avioane militare americane care aduceau columbieni deportați.
Într-un mesaj postat pe rețeaua sa, Truth Social, președintele Donald Trump a transmis că decizia Columbiei pune în pericol securitatea națională a Statelor Unite. A completat că a ordonat guvernului să riposteze cu aplicarea unor tarife de urgență de 25% pentru toate bunurile columbiene care intră în SUA, cu revocarea imediată a vizelor pentru oficialii guvernului columbian și cu sancțiuni legate de acordarea vizelor pentru toți membrii din partidul de guvernământ și pentru membrii lor de familie. În încheiere, Trump a avertizat că “acesta este doar începutul”.
Anterior, Gustavo Petro, președintele Columbiei, a anunțat pe rețeaua X că a refuzat să permită avioanelor militare americane care transportă migranți să aterizeze în țară. El a scris că “migranții nu sunt criminali” și că ei trebuie să fie trimiși în țara de origine cu avioane civile, într-o “manieră demnă”. Petro a mai spus că și în Columbia trăiesc peste 15 mii de americani care au ajuns ilegal în țară, dar că autoritățile nu organizează raiduri pentru a-i trimite încătușați înapoi în SUA.
Informația a fost dezvăluită inițial de agenția Reuters, care cita declarațiile făcute de un oficial, căruia i s-a acordat protecția anonimatului. Acesta preciza că în fiecare dintre cele două aeronave militare, care decolaseră din California, se aflau 80 de persoane. În timpul zborului, statul columbian le-a revocat autorizațiile.
De asemenea, oficialii brazilieni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la tratamentele la care sunt supuși cetățeni săi deportați din SUA, după ce unii dintre ei au ajuns la Manaus încătușați. Guvernul de la Brasilia a trimis după aceștia un avion militar, cu care i-a dus până la destinația finală.
Sursă: BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.