Publicația britanică scrie că Polonia, care deține în prezent președinția Consiliului European, a propus un acord interguvernamental care să permită țărilor membre, dar și celor două țări care nu sunt în UE, dar fac parte din schema de apărare comună, să cumpere armament dintr-un fond total de 500 de miliarde de euro, ce ar urma să fie finanțat pe schema mecanismului de reziliență (PNRR).
Cum bugetul UK este în acest moment “într-o stare proastă”, liderii UE îl presează pe Starmer să se alăture schemei de apărare bazate pe emiterea unor bonduri, la comun cu Comisia Europeană, pentru a crește cheltuielile de apărare. Acesta ar fi și un mod de a răspunde la critica lui Donald Trump, care cere europenilor să aloce până la 5% din PIB pentru NATO, de la 2% în prezent.
Donald Tusk, prim-ministrul Poloniei, a declarat că “nu ar trebui să ne pese prea mult de metoda pe care o adoptăm pentru a finanța creșterea cheltuielilor pentru apărare, pentru că nu avem de ales: Europa trebuie să înceapă să se apere singură și, prin urmare, trebuie să înceapă să cheltuiască bani europeni și pe înarmare”.
Fondul UE de recuperare după Pandemie (PNRR), în baza căruia statele membre au convenit să permită Comisiei Europene să împrumute 750 de miliarde de euro pentru a finanța investitții în dezvoltare, încă are un grad mic de absorbție, fiind condiționat de un număr de reforme politice. Ideea de a redirecționa fondurile necheltuite pentru apărare nu este nouă, dar atragerea statelor care nu fac parte din UE este.
Keir Starmer, prim-ministrul britanic, și Donald Tusk s-au întâlnit recent la Varșovia pentru a discuta un pact bilateral de apărare și securitate, separat între Polonia și Marea Britanie.
Miercuri, Kaja Kallas, coordonatoarea diplomației UE, a declarat, la o întâlnire a oficialilor Agenției Europene de Apărare, că Rusia ar putea testa apărarea blocului comunitar în termen de cinci ani. Comentariile doamnei Kallas au fost preluate și de Mark Rutte, secretarul general al NATO, care a vorbit la Forumul Economic Mondial de la Davos.
Sursa: The Telegraph
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.