CNN arată că străzile din Beijing și din marile orașe ale Chinei s-au schimbat fundamental în ultimul deceniu, “peisajul mirositor și îmbâcsit” fiind înlocuit cu o liniște neobișnuită pentru o metropolă. Majoritatea vehiculelor de pe străzi sunt acum electrice, iar absența zgomotului de motor și a noxelor este cea care a schimbat acest peisaj.
Mai mult de jumătate din mașinile noi vândute acum în China sunt electrificate (electrice și PHEV), anul trecut numărul acestora depășind 11 milioane, cu +36,5% mai multe față de 2023. Pentru comparație, în Europa creșterea a fost de doar +0,7% (la puțin peste 3 milioane), în SUA și Canada de +8,8% (la 1,8 milioane), iar în restul lumii de +26%.
“Revoluția EV a Chinei o ajută să-și cimenteze dominația în tehnologia curată, dar și pretenția de a fi lider global în domeniul luptei împotriva schimbărilor climatice, în condițiile în care Administrația Trump demonizează energia curată și pariază deschis pe combustibilii fosili care încălzesc planeta”, mai scrie CNN.
Dar transformarea Chinei nu s-a produs peste noapte, ci a început în urmă cu 15 ani, din rațiuni ce țin în primul rând de securitatea sa energetică. Ea a construit o infrastructură solidă de stații de încărcare și, chiar dacă în continuare sursa predominantă din sistemul energetic al Chinei este cărbunele, care asigură circa 60% din producția de energie, ponderea acestuia va scădea la sub 40% până în 2030 și la sub 10%, până în 2050.
Europa se află deja la o pondere a cărbunelui de 10%, dar chiar și așa, mai arată analiza CNN, care citează Agenția Internațională de Energie, ponderea poluării cu carbon a Chinei se va înjumătăți până în 2040, pe măsură ce numărul vehiculelor electrice va crește – chiar și alimentate din energie produsă cu cărbune, vehiculele electrice tot poluează mai puțin decât cele pe benzină și motorină. (N.r. – datorită diferenței de randament, motoarele cu ardere internă nu depășesc 40%, în timp ce mașinile electrice transformă în energie mecanică 95% din energia electrică).
Dar cea mai mare implicație, la nivel mondial, a revoluției electrice din China este scăderea cererii de petrol. Anul trecut, consumul de benzină al țării a scăzut cu -1%, iar importurile de petrol cu -2%. Pe total, consumul de hidrocarburi nu a atins vârful, dar AIE estimează că acest lucru se va întâmpla în anii următori, China urmând să intre pe o pantă descendentă, din acest punct de vedere, înainte de 2030.
“Dar imaginea este complicată de faptul că, pe măsură ce vehiculele electrice reduc cererea de petrol, un alt sector al economiei chineze o trage în sus – industria petrochimică, cea care produce materialele plastice, se hrănește cu petrol. (…) Totuși AIE estimează că cererea globală de petrol se va stabiliza la sfârșitul acestui deceniu și va începe să scadă în anii 2030, vehiculele electrice jucând un rol important în această tendință de scădere”, mai arată CNN.
Estimările mai arată că, până în 2040, ponderea mașinilor electrice noi vândute va ajunge în China la 100%.
Foto: 316846380 | Beijing Street Cars © Mirko Kuzmanovic | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.