Președintele l-a însărcinat pe noul secretar al trezoreriei să investigheze dacă “orice țară străină supune cetățenii sau corporațiile din Statele Unite la impozite discriminatorii sau extrateritoriale, în conformitate cu Codul Fiscal al Statelor Unite”.

Prevederea legală la care Trump se referă conferă președintelui puterea de a dubla impozitarea cetățenilor și a firmelor străine, în cazul în care acesta consideră că țările din care provin impozitează în mod incorect și abuziv companiile și cetățenii americani din străinătate.

Amenințarea lui Donald Trump a fost inclusă în programul președintelui denumit “America First”, conceput ca o contrapondere la un acordul global de reformă fiscală condus de OCDE, privind un impozit pe profit, la nivel mondial, care creează o rată de impozitare efectivă globală minimă de 15%. Acordul a fost susținut de 140 de națiuni, între care și SUA, și a fost elaborat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Bruxelles a adoptat oficial la nivelul UE prevederile acestui acord anul trecut.

Sistemul a fost conceput pentru a limita capacitatea țărilor de a deveni mai atractive pentru mediul de afaceri prin scăderea ratelor de impozitare. Atunci când s-a alăturat acordului, Joe Biden a spus că acesta va opri companiile “să transfere locuri de muncă și profituri în străinătate”. Acordul prevede ca acele companii care își desfășoară activitatea într-o țară în care acordul este în vigoare se plătească un impozit “suplimentar” dacă realizează profituri într-o țară cu taxe mai mici.

În ciuda acestor aspecte, Donald Trump a decis să retragă SUA din acord afirmând că sistemul a conferit în mod incorect OCDE putere asupra politicii fiscale a SUA. De asemenea, președintele a cerut “o listă de opțiuni pentru măsuri de protecție sau alte acțiuni pe care Statele Unite ar trebui să le adopte ca răspuns” la acord. The Telegraph subliniază că acest lucru semnalează planurile SUA de a purta un război împotriva punerii în aplicare a acordului la nivel mondial.

Experții în domeniu au criticat mișcarea lui Trump pe care l-au acuzat că dorește să predea suveranitatea națională a statelor către multinaționale, în interiorul interiorul propriilor frontiere. La momentul în care a fost adoptat acordul, comisarul european pentru economie a declarat că impozitul are “potențialul de a genera un plus de 220 de miliarde de dolari anual”, bani ce pot fi investiți în domenii esențiale și servicii publice de înaltă calitate.

Pe lângă aceste măsuri, Donald Trump a amenințat că va aplica tarife vamale la o mare parte din importurile UE și a avertizat că națiunile de peste Atlantic trebuie să facă mai mult pentru a-și plăti propria securitate. Secretarul general al OCDE a declarat că acordul va fi în continuare aplicat, în ciuda amenințărilor lui Trump.

Sursă: The Telegraph

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday