Deciziile de grațiere preventivă au fost anunțate în ultimele ore din mandatul de președinte al lui Joe Biden. “Națiunea noastră se bazează pe funcționari publici dedicați și obiectivi în fiecare zi. Ei sunt sângele vital al democrației noastre. Cu toate acestea, în mod alarmant, funcționarii publici au fost supuși amenințărilor și intimidării pentru că și-au îndeplinit cu fidelitate îndatoririle”, a transmis Biden într-o declarație. 

Casa Albă a transmis că grațierile preventive sunt pentru cei care au depus mărturie în cadrul comisiei care a investigat revolta din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliul SUA și rolul lui Trump în evenimentele din acea zi, dar și pentru membrii comisiei.

Grațierile au rolul de a-i proteja pe mai mulți oficiali, critici deschiși ai președintelui ales Donald Trump, Biden subliniind că grațierile nu sugerează că aceștia ar fi vinovați de ceva. Între cei grațiați se numără inclusiv fosta reprezentantă republicană Liz Cheney, împotriva căreia Trump a jurat că “se va răzbuna”.

Doctorul Anthony Fauci a fost director al Institutului Național de Alergie și Boli Infecțioase timp de zeci de ani, inclusiv în timpul izbucnirii pandemiei de Covid-19 în prima președinție a lui Trump. Acesta a fost frecvent criticat de Trump și de aliații săi. Cele mai notabile conflicte au apărut din cauza diferențelor în abordarea crizei sanitare și a mesajelor transmise publicului. De exemplu, Fauci a avertizat constant asupra gravității pandemiei și a cerut măsuri stricte, cum ar fi purtarea măștilor și distanțarea socială, dar Trump a minimizat pericolul virusului, spunând că este “sub control” sau că va “dispărea curând”, contrazicând pozițiile exprimate de Fauci. De asemenea, Trump s-a opus prelungirii carantinei și a cerut redeschiderea rapidă a economiei, în timp ce Fauci a insistat pe menținerea restricțiilor.

Mark Milley a fost șeful Statului Major Interarme al Pentagonului în timpul primului mandat al lui Trump și s-a remarcat ca fiind un critic proeminent al acestuia, numindu-l în repetate rânduri fascist. Milley s-a declarat recent îngrijorat de posibilitatea de a fi anchetat odată cu venirea Administrației Trump, având în vedere că Steve Bannon, un aliat-cheie al lui Trump, a promis că “îl va trage la răspundere”.

Surse: CNN, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday