UPDATE, duminică, ora 7.30: Deși inițial au fost raportate 30 de victime, autoritățile spaniole au rectificat numărul răniților în incidentul cu telescaunul la zece, dintre care doua persoane sunt în stare gravă. Șeful serviciilor de urgență a declarat că accidentul pare să fi fost cauzat de o defecțiune a sistemului telescaunului, care a produs o întrerupere a tensiunii.
Știrea în formă inițială: Cel puțin 30 de persoane au fost rănite, dintre care 17 grav, după ce un telescaun s-a defectat și s-a prăbușit parțial, în stațiunea Astún din nordul țării. Alte aproximativ 80 de persoane au rămas suspendate la o înălțime de 15 metri.
Colaboramos en las tareas de auxilio tras un accidente en la estación de esquí de Astún (Huesca) donde se ha descolgado una línea de telesilla de 15 metros de altura. Participan guardias civiles del Grupo de Rescate e Intervención en Montaña, Servicio Aéreo y Seguridad Ciudadana… pic.twitter.com/weioCLGGOc
— Guardia Civil (@guardiacivil) January 18, 2025
Garda Civilă a transmis că o parte a telescaunului s-a prăbușit de la 15 metri înălțime. Motivele accidentului sunt încă necunoscute, dar potrivit autorităților locale, unul dintre scripete s-ar fi defectat. Stațiunea Astún este foarte populată în această perioadă.
Toate spitalele din zonă sunt în alertă. Nouă persoane au răni extrem de grave iar opt grave. Numărul victimelor este momentan provizoriu, deoarece serviciile de urgență continuă să evacueze oamenii din zonă. Mai multe elicoptere intervin pentru transportarea răniților.
Sursă: El Pais
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.