Președintele lituanian, Gitanas Nausėda, a afirmat că această “decizie istorică”, adoptată de Consiliul Național de Apărare, va fi implementată pe o perioadă de cinci ani, între 2026 și 2030. Prin acest angajament, țara baltică ar fi membrul cu cel mai mare procent din PIB alocat cheltuielilor pentru apărare, în cazul în care alte state nu vor anunța angajamente mai ambițioase. În prezent, Polonia alocă cel mai mult ca procent din PIB, peste 4%.

“Posibilitatea unei agresiuni militare ruse, deși nu este iminentă, e cât se poate de reală. Trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a consolida eforturile de apărare și descurajare, alocând mai multe resurse în acest scop”, a declarat președintele.

Ministrul lituanian al Apărării a precizat că fondurile vor fi folosite pentru achiziții de echipamente militare, inclusiv tancuri Leopard și sisteme de apărare aeriană. Guvernul lituanian a anunțat recent și creșterea limitei de împrumuturi internaționale pentru a sprijini aceste investiții. Ministrul face parte din noul guvern de centru-stânga, învestit anul trecut, promițând să facă din securitate o prioritate pentru țara cu o populație de sub trei milioane de locuitori.

Decizia Lituaniei vine într-un context regional tensionat, țările de pe flancul estic fiind mult mai preocupate de posibile viitoare amenințări din partea Rusiei. În schimb, țări precum Spania au fost mai reticente la solicitarea lui Donald Trump ca toți membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare. 

Sursă: AP News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday