Nu este o veste bună că un mare jucător precum Statele Unite ale Americii decide să meargă într-o direcție diferită. Nu este o veste bună pentru nimeni. Dar ori de câte ori există un jucător mare care decide să abandoneze, vor intra alți jucători în joc”, a declarat Teresa Ribera într-un interviu acordat Politico.

Membră a partidului socialist spaniol, Teresa Ribera este în a treia săptămână de la preluarea unuia dintre cele șase posturi de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene. Aceasta are experiență în domeniul climei, iar în cadrul UE este responsabilă pentru asigurarea unei tranziții “curate, juste și competitive” de la combustibilii fosili către sursele verzi de energie. 

Ca urmare a rolului asumat la nivelul UE, Ribera are sarcina importantă de a elabora un răspuns potrivit la progresele pe care China și SUA le-au făcut în domeniul tehnologiilor curate. Ribera și Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, consideră că economia curată este cea mai bună șansă a Europei de a evita declinul industrial permanent, subliniază Politico.

La polul opus se află, însă, viziunea lui Donald Trump pentru America. Președintele ales al SUA s-a angajat să se concentreze pe producția de combustibili fosili pentru a reduce costurile energiei. De asemenea, a promis că va renunța la subvențiile acordate pentru energia verde, din timpul mandatului lui Joe Biden, care a fost conceput pentru a stimula “un boom industrial curat”.

În acest context, Ribera a avertizat că Europa nu trebuie să meargă pe aceeași cale ca SUA, amintind de lecțiile din trecut, când UE a întârziat tranziția către variantele ecologice din sectorul auto. Acest lucru a permis producătorilor chinezi de automobile să domine piața vehiculelor electrice.

Ribera a subliniat că susține orice companie care prin eforturile ei contribuie la decarbonizare, dar doar atâta timp cât concurența este echitabilă. În acest sens Ribera are o nouă armă puternică, subliniază Politico, și anume Regulamentul privind subvențiile străine. Mecanismul permite UE să blocheze fuziunile sau să interzică companiilor străine să încheie contracte la nivelul spațiului comunitar, în cazul în care se consideră că un stat din afara UE oferă sprijin neloial.

Dincolo de aspectele prezentate, Ribera a subliniat că este important și ca cetățenii UE să fie de acord și să înțeleagă viteza cu care schimbările se produc, astfel încât să nu le considere amenințări. În acest sens, dar și pentru a-i convinge pe cei care consideră viziunea lui Trump mai potrivită, Ribera a spus că este important ca UE să își stabilească ținte și termene clare de la care să nu se abată pentru a rămâne credibilă.

Astfel, este necesară stabilirea unui nou obiectiv climatic la nivelul UE pentru 2040, astfel încât companiile să aibă certitudini, a adăugat Ribera. Comisia intenționează să propună o legislație care vizează o reducere cu 90% a emisiilor cu efect de seră până în 2040. 

Articolul integral la Politico.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday