UPDATE, ora 22:45. Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a anunțat plasarea sub control judiciar a unei persoane care, în data de 6 decembrie, după anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, a instigat la comiterea unor acte de violență extremă împotriva judecătorilor Curții Constituționale.

Persoana în cauză a făcut acest lucru printr-un videoclip postat pe Facebook. În comunicatul dat publicității de Parchet, se arată că ea a cerut sprijin pentru a obține arme de foc, pe care să le folosească împotriva magistraților.

UPDATE, ora 18. Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba arată, într-un comunicat de presă distribuit de Ministerul Public, că în urma unei percheziții în orașul Zlatna, a fost reținut un bărbat care, pe 6 decembrie, după anularea alegerilor prezidențiale, a efectuat o transmisiune live pe Facebook, în care “a îndemnat publicul să protesteze, să iasă în stradă ca la Revoluția din 1989 și să-l omoare prin împușcare pe președintele României”. 

Pe parcursul transmisiei, persoana a spus: “lumea în stradă! Bă, coasa în spinare, cuțitul la teacă, ăsta… cuțitul la brâu, coasa… furca și toporul, LA RĂZBOI; peste trei zile rupem strada să vă amintiți de Revoluția din 89! O să împușcăm pă Iohannis, în locu lu Ceaușescu! La Iohannis îi dăm bum, cartuș! La Iohannis îi dăm cartuș (…) tră să răspundă, cum Ceaușescu o răspuns pentru lovitura de stat în 89, în momentul de față să răspundă Iohannis pentru… cu moartea să răspundă și ăsta! Cu viața! Cu viața să răspundă Iohannis! În momentul de față Iohannis… nu mă interesează, în momentul de față, Iohannis să răspundă în fața poporului cum o răspuns… și să aibă aceeași soartă ca și Ceaușescu în 89!”.

După reținere, bărbatul a fost prezentat Tribunalului Alba, care a hotărât punerea în mișcare a acțiunii penale și a dispus control judiciar pentru 60 de zile.

Știrea în formă inițială. Ministerul Public a transmis că desfășoară percheziții domiciliare privind “comportamente ilegale manifestate în mediul online”. Concret, este vorba de persoane care au publicat mesaje prin care incită la fapte de violență (revoltă prin ieșirea în stradă, omorârea unor persoane publice, aruncarea în aer a unor clădiri publice etc.) sau mesaje care promovează ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase.

În continuarea acțiunii care a fost demarată săptămâna trecută, prin care se urmărește sancționarea comportamentelor ilegale manifestate în mediul online, în cursul zilei de astăzi, 13 decembrie 2024 au loc șapte percheziții domiciliare, coordonate de unități de parchet din țară, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Activitățile operative sunt realizate într-un număr de șapte dosare în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică și incitare la violență, ură sau discriminare“, se arată în comunicat.

În același context, în cursul zilei de ieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a coordonat două percheziții domiciliare într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică. “Acțiunile pe linia combaterii violenței în mediul online și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violență sau la săvârșirea unor infracțiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul unităților de parchet și de poliție din întreaga țară fiind demarate mai multe anchete având acest obiect“, transmit procurorii.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday