Referitor la acest amendament al Constituției americane, Trump a spus doar că “va trebui să îl modificăm”. El a menționat în mod fals că doar Statele Unite acordă cetățenie la naștere copiilor din părinți imigranți, în ciuda faptului că și alte țări, precum Brazilia și Canada, acordă acest drept. ”Va trebui să-l modificăm. Poate va trebui să ne întoarcem la oameni, dar va trebuie să îi punem capăt”, a precizat Trump.
Trump a mai spus că dorește “să găsească o soluție” în ceea ce îi privește pe așa numiții “Dreamers”, adică copiii care au imigrat cu familiile lor la o vârstă fragedă și care au crescut în Statele Unite. Președintele ales l-a criticat pe Joe Biden pentru că nu a luat măsuri în acest sens în timpul mandatului său. Partidul Republican este deschis la ideea de “a proteja” acest grup de cetățeni, deoarece “mulți dintre ei sunt acum oameni de vârstă mijlocie, care nici măcar nu vorbesc limba lor maternă”.
Pe timpul primului său mandat de președinte al Statelor Unite, Donald Trump a încercat să pună capăt unui program care oferă imigranților permise de muncă și care îi ajută să evite deportarea, dar încercarea a fost respinsă de Curtea Supremă.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.