Donald Trump a reiterat, într-un interviu realizat de NBC, că participarea continuă a Statelor Unite la NATO în timpul celui de-al doilea mandat al său nu este garantată, subliniind că depinde în mare parte de modul în care țările membre ale alianței își respectă obligațiile financiare. Întrebat dacă ar lua în considerare posibilitatea retragerii SUA din NATO, Trump nu a negat această opțiune. Dacă își plătesc contribuțiile și dacă consider că ne tratează corect, SUA vor rămâne în NATO”, iar dacă nu, Trump a declarat că “absolut, voi lua în calcul retragerea din alianță”.

Trump a criticat, de-a lungul timpului, guvernele europene și canadiene pentru că ar profita de pe urma cheltuielilor SUA pentru apărarea alianței, alocând sub 2% din PIB pentru finanțarea propriilor armate. NATO nu cere bani statelor membre, dar alocarea respectivă implică o alianță mai puternică. Dar atitudinea lui a fost criticată, înainte de a câștiga alegerile, analiștii considerând că ea slăbește încrederea țărilor mai mici că SUA chiar vor interveni să le apere în cazul unei agresiuni.

Totuși, în perspectiva întoarcerii lui Donald Trump la Casa Albă, țările membre și-au crescut oricum cheltuielile militare, iar statele UE discută acum un fond comun de apărare, de 500 de miliarde dolari, care să acopere necesarul, atunci când o țară membră NATO și UE nu reușește acest lucru.

Trump a reiterat și alte angajamente “dure”, inclusiv impunerea de tarife mari pentru partenerii comerciali ai SUA, precum Canada, Mexic și China. Președintele ales a afirmat că, pentru el, tarifele sunt “un instrument foarte puternic” pe care nu îl va folosi doar din punct de vedere economic, ci și pentru a obține alte avantaje. 

Surse alternative: The Washington Post, Barron’s

Foto: Gints Ivuskans | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday