Un raport întocmit de comisarul pentru biometrie și camere de supraveghere atrage atenția asupra faptului că poliția din Marea Britanie păstrează imaginile de identificare ale persoanelor arestate, care nu au fost nici condamnate, nici acuzate de vreo infracțiune, și le folosește ulterior pentru verificări de recunoaștere facială. În ciuda unei hotărâri din 2012 a Înaltei Curți, care a declarat că păstrarea acestora este ilicită, fotografiile continuă să fie stocate în baza de date națională a poliției, accesibilă tuturor forțelor și agențiilor de aplicare a legii din UK.
Raportul anual subliniază că recunoașterea facială reprezintă “un risc semnificativ pentru drepturile la confidențialitate”. Un alt document guvernamental arată că, în 2017, în baza de date a poliției existau peste 19 milioane de fotografii făcute în custodie, dintre care 16 milioane stocate exclusiv pentru recunoaștere facială.
Charlie Whelton, responsabil pentru politici și campanii la organizația Liberty (pentru protejarea drepturilor fundamentale ale individului), a declarat că este extrem de îngrijorător faptul că datele biometrice sensibile ale persoanelor nevinovate sunt păstrate ilegal și folosite pentru tehnologii de recunoaștere facială “nereglementate și invazive”. “Poliția trebuie să răspundă de ce păstrează aceste date extrem de personale la mai bine de 10 ani după ce instanțele au declarat că acest lucru este împotriva legii. Acest lucru este cu atât mai îngrijorător cu cât poliția continuă să implementeze o tehnologie periculoasă de recunoaștere facială care face ca fotografiile să fie la fel de sensibile ca amprentele digitale”, subliniază Whelton.
În 2012, Înalta Curte a stabilit că poliția britanică a încălcat drepturile omului, păstrând imaginile din custodie ale unei femei și unui băiat care fuseseră arestați și ulterior eliberați. Deși persoanele necondamnate ar trebui să poată solicita ștergerea fotografiilor, activiștii pentru drepturile omului cer reglementări mai stricte pentru a preveni utilizarea acestora în scopuri de recunoaștere facială.
Organizația non-guvernamentală pentru drepturile omului Big Brother Watch a criticat utilizarea tehnologiilor de recunoaștere facială, considerându-le o formă “periculos de autoritară” de supraveghere. Directorul departamentului de cercetare al organizației a subliniat că poliția și Ministerul de Interne nu știu câte imagini sunt stocate ilegal, iar după mai bine de zece ani de la hotărârea instanței, nu au luat măsuri pentru a respecta legea.
Sursă: The Guardian
Foto: Andrey Popov | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.