Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis pe rețelele de socializare că un al doilea lot de avioane de luptă F-16 din Danemarca au ajuns deja pe teritoriul ucrainean. Acesta nu a precizat despre câte aeronave este vorba.

Al doilea lot de F-16 din Danemarca a sosit în Ucraina. Acesta este un exemplu de leadership în apărarea vieților“, a scris Zelenskiy pe X.

În septembrie, ninistrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen, a anunţat că guvernul danez va trimite Kievului un al doilea lot de avioane F-16 până la finalul anului. În noiembrie, premierul danez Mette Frederiksen a precizat că Ucraina a primit șase avioane F-16 din Danemarca și urmează să mai primească încă 13, iar procesul de transfer este legat de ritmul de pregătire a piloților ucraineni.

Surse: Pravda.UA, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday