Rezerva Federală (FED), banca centrală a Statelor Unite, a efectuat prima reducere a indicatorului din ultimii patru ani și jumătate, care se situează acum între 4,75% și 5%. Inflația în SUA se situează pe o pantă descendentă – în august, a fost de 2,5% – iar oficialii FED se așteaptă ca aceasta să scadă în continuare.
Într-un comunicat de presă, instituția a arătat că numărul de locuri de muncă nou-create în fiecare lună a scăzut, rata șomajului este în creștere (4,2%), dar economia continuă să crească într-un ritm solid. Consiliul guvernatorilor se așteaptă să mai facă o reducere cu jumătate de punct procentual în acest an, una cu un punct în 2025 și încă una cu o jumătate de punct în 2026, până la nivelul de 2,75% – 3%.
Dobânda de referință a fost în SUA la cel mai ridicat nivel din ultimii 23 de ani. După decizia de miercuri, costul creditelor ipotecare și al împrumuturilor va scădea. Ședința de politică monetară de miercuri a fost ultima înainte de alegerile prezidențiale de pe 5 noiembrie.
Surse: Reuters, Washington Post
Foto: Mesutdogan | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.