UPDATE ora 15:50. Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat în timpul unei conferințe de presă că Armata Ucraineană a făcut un prim test cu o rachetă balistică de producție proprie: “Credeam că este prea devreme să vorbesc despre asta, dar… a existat un test – cu rezultat pozitiv – al primei rachete balistice ucrainene. Felicit complexul nostru militar-industrial”. Zelenski a completat că nu poate da mai multe detalii despre proiect, conform discursului citat de Pravda.ua.
BBC amintește că militarii ucraineni au început să folosească rachete balistice, furnizate în secret de SUA, la finalul lunii aprilie. Primele ținte lovite au fost în peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014. De asemenea, armata Ucrainei a primit de la partenerii occidentali rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS, Storm Shadow și Scalp, de la SUA, UK, respectiv Franța.
Totodată, Zelenski a mai spus, la conferință, că luni au fost folosite aeronavele F-16 primite de la țările occidentale, pentru a respinge atacul masiv combinat cu drone și rachete: “Avioanele au dat un rezultat foarte bun. Cu ele, noi am doborât câteva rachet și drone”.
Separat, Oleksandr Sîrski, comandantul Armatei Ucrainene, a transmis într-o ședință cu șefii instituțiilor de stat, că ucrainenii controlează 1.294 de kilometri pătrați, ceea ce înseamnă o sută de așezări, în regiunea rusă Kursk unde a lansat o operațiune militară în urmă cu trei săptămâni, pe 6 august. El a adăugat că, în acest interval, au fost luați prizonieri de război 594 de militari ruși.
Sîrski a amintit că unul dintre obiectivele operațiunii din Kursk este de a redirecționa forțele ruse de pe alte fronturi, în special din Pokrovsk și Kurakhove (ambele în Donețk), și a afirmat că Armata Rusă a adus deja circa 30 de mii de oameni la Kursk. Acest bilanț nu a putut fi confirmat din surse independente.
UPDATE ora 12:10: Inițial, canalele rusești de Telegram cu legături cu serviciile de securitate au scris că ucrainenii au atacat un punct de frontieră din Belgorod, o regiune situată în sudul Kurskului și la granița cu Ucraina. Rețeaua SHOT a susținut că ucrainenii au încercat să treacă granița, pe la Shebekino, dar că au fost respinși. Separat, canalul Mash a transmis că 200 de militari ucraineni, cu vehicule de infanterie, au atacat și punctul Nekhoteyevka, dar au fost respinși de ruși.
Într-un prim mesaj, guvernatorul din Belgorod a declarat doar că “situația la frontieră este dificilă, dar controlată. Militarii noștri desfășoară activități de rutină”. Ulterior, el a mai scris, pe canalul său de Telegram, că trei așezări din regiune au fost vizate de atacuri cu drone lansate de Armata Ucraineană. El a scris doar că un depozit a fost distrus, în satul Petrovka, și că nu au fost victime.
Partea ucraineană nu a dat nicio reacție la informațiile privind încercarea de incursiune.
Știrea în forma inițială: La Kiev, antiaeriana s-a activat, marți dimineața, indicând cel puțin trei valuri de atacuri. Orașele Krivoi-Rog și Zaporijie, din sud, par a fi fost lovite cu rachete balistice (probabil nord-coreene). Sunt raportați morți și răniți, după ce o rachetă a lovit un hotel din Krivoi-Rog.
Primele rapoarte au indicat două grupuri de drone, unul venit din NE, prin Belarus, iar al doilea dinspre sud. De asemenea, aeronavele rusești Mig-31 și Tupolev au lansat rachete de croazieră, țintind, cel mai probabil, la fel ca ieri, obiective de infrastructură civilă și militară din vestul țării.
Atacul vine la doar o zi după ce Rusia a lansat peste 100 de drone și 100 de rachete asupra Ucrainei, provocând șapte morți, zeci de răniți și pagube semnificative de infrastructură.
Publicația Kiev Post a preluat luni seara o informație publicată de bloggerii militari ruși, potrivit cărora rachetele rusești au căutat o bază din regiunea Ivano-Frankivsk (în Carpați, la nord de granița cu România) în care ucrainenii ar avea mai multe aeronave F-16 și muniția aferentă.
Bloggerii ruși au susținut că locația a fost dezvăluită din greșeală chiar de șeful aviației ucrainene, generalul Mikola Oleșciuk, care, în timpul unei ceremonii în care a îmbrățișat-o pe mama unuia dintre piloții căzuți ai Ucrainei, a lăsat să se vadă colțul unei clădiri, identificată ulterior ca o fostă bază sovietică.
Nu există vreo confirmare a faptului că aviația rusă a țintit într-adevăr o bază în care s-ar fi aflat aeronave F-16, dar este adevărat că regiunea Ivano-Frankivsk a fost intens țintită de ruși, în timpul atacului masiv de luni dimineața, furnizarea de energie electrică fiind întreruptă. Aflată la peste 700 de km de zona frontului, aceasta se află în afara razei de operare a rachetelor tactice rusești Iskander-K, dar poate fi lovită de rachete de croazieră precum Kinjal și de unele rachete balistice, utilizate de Rusia în atacul de luni.
De altfel atacul masiv al Rusiei a stârnit o adevărată frenezie în spațiul informațional rusesc, bloggerii militari ai Kremlinului cerând comandanților ruși să desfășoare permanent astfel de atacuri. ISW arată însă, în comentariul său zilnic, că, cel mai probabil, Armata Rusă nu are suficiente rachete și drone, pentru a ataca zilnic sau măcar regulat Ucraina în valuri atât de puternice.
Surse: PravdaUA, KyivPost, ISW
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.