CNN a aflat că doctorul Fauci, devenit o binecunoscută figură națională și mondială în timpul pandemiei de Coronavirus, se recuperează bine, dar a avut nevoie de o perioadă de spitalizare. Anual, circa o mie de americani sunt spitalizați cu o formă severă de West Nile, dar 80% dintre persoanele infectate de mușcătura unui astfel de țânțar dezvoltă forme ușoare, similare cu cele ale gripei, și nu sunt niciodată diagnosticați. Nu există un vaccin sau un tratament specific pentru West Nile, iar virusul invadează creierul și afectează sistemul nervos în mai puțin de 1% din cazuri.

Aproximativ 100 de oameni mor anual în SUA din cauza infectării cu West Nile. În țările UE, anul trecut, au fost raportate 709 cazuri, dintre care au fost înregistrate 67 de decese.

Cea mai intensă activitate a virusului este de obicei observată în august și septembrie. În România s-au înregistrat, în această vară, 22 de cazuri și un deces, până acum. Cele mai multe infectări au fost în București și Suceava (câte patru), Ilfov, Giurgiu, Bistrița, Satu Mare și Mureș (câte două cazuri), Botoșani, Cluj, Dâmbovița și Prahova (câte un caz).

Potrivit unei avertizări transmise de guvernul britanic și citată de The Telegraph, ca urmare a schimbărilor climatice, țânțarii care răspândesc boli tropicale supraviețuiesc și se răspândesc tot mai mult către nord, aducând cu ei nu numai virusul West Nile, ci și Febra Dengue. De asemenea, încălzirea globală este responsabilă și de răspâdirea mai către nordul continentului a căpușelor care transmit boala Lyme.

Surse: CNN, The Telegraph

Foto: Tennesseewitney | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday