Departamentul american de Justiție îl acuză pe Yuanjun Tang, în vârstă de 67 de ani, că a acționat ca agent chinez între 2018 și 2023, sub îndrumarea Ministerului Securității de Stat (MSS), principala agenție de informații din China.

Tang le-a oferit ofițerilor din cadrul MSS informații despre indivizi și grupuri considerate de China ”ca potențial adverse” intereselor sale, inclusiv disidenți chinezi proeminenți din SUA. De asemenea, a ajutat MSS să se infiltreze într-un grup pe o aplicație de mesagerie criptată folosită de numeroși disidenți chinezi, susțin procurorii americani.

Yuanjun Tang este un fost cetățean chinez, care a fost închis pentru activitățile sale ca dizident. Tang a participat la protestele din Piața Tiananmen din 1989, față de Partidul Comunist din China. Ulterior a fugit în Taiwan, de unde a plecat în SUA, unde a primit azil politic și mai târziu cetățenia americană.

Un purtător de cuvânt al Ambasadei Chinei în Statele Unite a respins acuzațiile, precizând că nu cunoaște detaliile cazului și că Beijingul le cere cetățenilor săi din străinătate să respecte legile și reglementările țării respective. Oficialul chinez a adăugat că se opune ferm ”defăimării și calomniilor fără temei” care vizează China.

Sursă: Reuters, CBS News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday