Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus trimiterea în judecată a 23 de agenți de poliție de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu – STPF Calafat, sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată. Sunt acuzați că au oferit bani şi bunuri unor superiori pentru ca aceştia să nu îi controleze.

Conform procurorilor, cei 23 de polițiști de frontieră solicitau bani de la șoferii care tranzitau granița, invocând diverse nereguli constatate la documentele persoanelor şi ale vehiculelor.

În fapt, în perioada martie-noiembrie 2023, în calitate de agenți de poliție de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat – Punctul de Trecere a Frontierei Calafat – Compartimentul Ture Serviciu, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații au remis colaboratorilor autorizați în cauză, superiori ierarhic, diverse sume de bani și alte bunuri pentru ca aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a nu exercita în mod judicios atribuțiile de verificare și control asupra activității lor, respectiv să nu ia măsurile legale în consecință.

Concret, pentru a-i determina pe conducătorii auto să le ofere sume de bani sau foloase materiale, poliţiştii de frontieră invocau diverse nereguli constatate la documentele persoanelor şi ale vehiculelor, lipsa unor autorizaţii, facturi şi acte de însoţire sau nerespectarea regimului de transport persoane şi marfă, fapte ce ar atrage implicit efectuarea unor verificări suplimentare în punctul de frontieră, descărcarea, inventarierea şi chiar confiscarea mărfurilor transportate, verificarea amănunţită a pasagerilor şi aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, iar după primirea sumelor de bani ori alte bunuri, nu se mai dispuneau măsurile legale sau sancţiunile invocate iniţial şi se permitea intrarea în România fără efectuarea altor activităţi suplimentare”, informează DGA.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday