Mai mulți oficiali ai UE au declarat pentru Financial Times că pregătesc strategii pentru un nou mandat al lui Donald Trump. Aceștia intenționează să poarte discuții deschise cu Trump, în cazul în care acesta va câștiga alegerile, și să negocieze pentru a stabili noi acorduri comerciale cu SUA. 

Totuși, Trump a promis taxe suplimentare de cel puțin 10% pentru produsele importate de SUA. În această situație, fără o reglementare suplimentară, UE ar fi printre cele mai afectate, alături de China. Potrivit estimărilor Comisiei Europene, un astfel de demers ar avea un impact de 150 de miliarde de euro anual asupra exporturilor blocului comunitar. Totodată, există temeri că noile taxe ar putea fi chiar mai mari de 10%.

În cazul în care discuțiile privind îmbunătățirea schimburilor comerciale eșuează și Trump aplică tarife mai mari, departamentul comercial al Comisiei Europene pregătește deja liste de produse americane de import cărora le-ar putea aplica un tarif de 50% sau chiar mai mare.Vom căuta acorduri, dar suntem pregătiți să ne apărăm dacă va fi nevoie. Nu ne vom lăsa ghidați de frică”, a declarat un oficial al UE pentru Financial Times.

Primul mandat de președinte al lui Donald Trump a creat dificultăți în relația comercială Bruxelles – Washington. În 2018, acesta a introdus tarife suplimentare pentru importuri de oțel și aluminiu din UE, în valoare de 6,4 miliarde de euro, “din motive de securitate națională”. Atunci, UE a ripostat rapid, cu tarife suplimentare în valoare de 2,8 miliarde de euro. Chiar și așa, schimburile comerciale SUA – UE s-au intensificat, în ciuda acestor decizii politice.

Principalele exporturi ale Uniunii către SUA sunt produsele farmaceutice, echipamente medicale, automobilele, dar și alimentele și băuturile de lux.

Sursă: FT

Foto: Tennesseewitney | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday