Doar în primele 24 de ore de la anunțul de susținere al președintelui Joe Biden, Kamala Harris a reușit să obțină donații de 81 de milioane de dolari, o sumă record. Aproximativ 66% din întreaga sumă de 200 de milioane de dolari a provenit de la donatori care au contribuit pentru prima dată la susținerea Partidul Democrat, a transmis “Harris for President”, echipa sa de campanie.

“Impulsul și energia pentru vicepreședintele Harris sunt reale – dar la fel sunt și fundamentele acestei curse: aceste alegeri vor fi foarte strânse și decise de un număr mic de alegători în doar câteva state“, a declarat directorul de comunicare al campaniei.

Echipa mai transmite că, de la anunțul de susținere al lui Joe Biden, s-au alăturat partidului 170 de mii de voluntari noi ce vor contacta telefonic alegătorii, vor efectua sondaje și vor face alte eforturi pentru a îndemna populația să voteze. “Harris candidează de mai puțin de o săptămână și deja a reușit să strângă întregul partid democrat în jurul campaniei sale […] De la o strângere de fonduri record, la mulțimi fără precedent și voluntari, echipa Harris este entuziasmată să învingă perechea extremistă Trump-Vance“, a mai transmis echipa lui Harris. 

Future Forward, cel mai mare comitet democrat de acțiune politică din Statele Unite, a transmis săptămâna trecută că a donat 150 de milioane de dolari în primele 24 de ore după ce Biden a ieșit din cursa. De altfel, Kamala Harris pare să fi obținut susținerea lui Al Gore, vicepreședinte sub conducerea lui Bill Clinton, precum și a mai multor grupuri pentru protejarea mediului, inclusiv Evergreen și Sierra Club.

După ce susținerea financiară pentru Biden a scăzut drastic după performanța sa dezastruoasă la dezbaterea din 27 iunie, donațiile pentru candidatura Kamalei Harris par cruciale pentru a-și putea continua campania, relatează The Guardian.

Între timp, Trump, contracandidatul său, senatorul JD Vance, și susținătorii lor și-au intensificat eforturile de a o portretiza pe Harris drept un politician de extremă-stânga care “nu mai este în contact cu curentul majoritar american”. Un sondaj Reuters/Ipsos recent arată că Harris îl conduce pe Trump cu 44% la 42% în cursa pentru prezidențiale, în timp ce un sondaj WSJ arată că cei doi sunt la egalitate.

Surse alternative: The Guardian, AP News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday