Deși avizul este unul consultativ, punctul de vedere al instanței care funcționează pe lângă ONU are o însemnătate politică. Este pentru prima dată în cei 57 de ocupație israeliană când Curtea Internațională de Justiție emite o poziție cu privire la acest aspect.
Instanța arată că ocuparea teritoriilor palestiniene de către Israel este împotriva dreptului internațional, iar “activitatea de colonizare în Cisiordania ocupată și Ierusalimul de Est trebuie să înceteze și să pună punct ocupației ilegale a acestor zone, inclusiv a Fâșiei Gaza”.
Israelul a construit aproximativ 160 de aşezări care adăpostesc 700 de coloniști evrei în Cisiordania şi în Ierusalimul de Est, începând din 1967. Israelul pretinde suveranitatea asupra întregului Ierusalim, pe care îl consideră capitala sa indivizibilă – lucru care nu este acceptat de marea majoritate a comunității internaționale.
După publicarea avizului Curții Internaționale, prim-ministrul israelian, Bejamin Netanyahu a emis o declarație prin care respinge rezoluția acesteia: “Poporul evreu nu este ocupant pe propriul său pământ, nici în capitala noastră veșnică, Ierusalimul, nici în moștenirea noastră ancestrală din Iudeea și Samaria (Cisiordania). Nici o decizie mincinoasă de la Haga nu va distorsiona acest adevăr istoric și, în mod similar, legalitatea așezărilor israeliene din toate părțile patriei noastre nu poate fi contestată”, se arată în comunicatul lui Netanyahu.
Curtea Internațională de Justiție, cu sediul la Haga, analizează problema încă de la începutul anului trecut, înainte de atacul Hamas asupra Israelului, la cererea Adunării Generale a ONU. Instanței i s-a cerut în special să exprime un punct de vedere bazat pe dreptul internațional asupra politicilor și practicilor Israelului față de palestinieni și asupra statutului juridic al ocupației.
Sursă: BBC News
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.