Update, ora 20:40. IGSU a informat că șapte copii și patru adulți au fost transportați la spital, în stare de conștiență. Planul Roșu a fost dezactivat.

Știrea în formă inițială. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență informează că mai multe persoane (printre care și minori) acuză stare de rău, senzații de sufocare și respirație greoaie. ”La acest moment, aproximativ 20 persoane (12 adulți și 8 copii) sunt în evaluare medicală la fața locului. Toate persoanele sunt conștiente”, informează IGSU.

Pentru gestionarea situației a fost activat Planul Roșu de intervenție. Au fost alocate cinci ambulanțe SMURD, două autospeciale pentru transport victime multiple, și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday