Serviciul de Telecomunicații Speciale a prezentat, sub forma unui infografic, evoluția numărului de apeluri la 112, în care a fost semnalată prezența urșilor, în ultimii cinci ani. Astfel, dacă în 2019 și 2020, bilanțurile au fost apropiate, în 2021 au crescut de peste trei ori, iar anul trecut s-a apropiat de 7.600, fiind cel mai mare din ultimii ani.
Totodată, STS arată că, în prima jumătate a acestui an, au fost înregistrate deja 2.264 de apeluri, mult mai multe decât pe parcursul anilor 2019 sau 2020.
Separat, într-o intervenție telefonică pentru Digi24, Mircea Fechet, ministrul Mediului, a declarat că ursul care a atacat și a ucis, marți, o tânără pe un traseu montan din Munții Bucegi nu suferea de rabie. Ministrul a spus că a primit informația de la președintele Autorității Sanitar-Veterinare (ANSVSA). Din discuțiile cu salvamontiștii, Fechet a spus că ursul a acționat ca un prădător, că și-a pândit victima, și că ar fi putut ataca și alți oameni, dacă nu era împușcat.
“În calitate de ministru al Mediului, cred că e un moment să tragem linie și să luăm măsurile adecvate pentru viitor. Dar suntem conștienți că niciodată nu putem să avem siguranța că, în mijlocul pădurii, niciun om nu va fi atacat de urs”,a mai spus Fechet.
Foto: Inquam/Cornel Putan
Infografic: STS
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.