“Ucraina îl poate opri și chiar îl va opri pe Putin. Rusia nu va învinge. Ucraina va prevala. (…) Înainte de acest război, Putin credea că NATO se va sparge. Astăzi, NATO este mai puternică decât a fost vreodată în istoria sa. Când a început acest război fără sens, Ucraina era o țară liberă. Astăzi, Ucraina încă este o țară liberă, iar la finalul războiului Ucraina va rămâne o țară liberă și independentă”, a spus Joe Biden, care a menționat în discursul său faptul că 350 de mii de soldați ruși au fost uciși sau răniți, iar un milion de oameni au fugit din Rusia pentru a nu ajunge pe front.

Președintele american a folosit deschiderea summitului istoric, care marchează 75 de ani de la înființarea NATO, pentru a menționa acordul celor cinci țări (între care și România) pentru suplimentarea apărării aeriene a Ucrainei cu cinci sisteme defensive – patru Patriot și un sistem SAMP/T (echivalentul european al Patriot) donat de Italia.

“Ucraina va primi, de asemenea, sute de rachete antiaeriene în decursul anului viitor, care vor ajuta la protejarea orașelor ucrainene, dar și a trupelor de pe linia frontului împotriva rachetelor rusești”, a mai spus Biden.

Toate publicațiile internaționale obsevă faptul că discursul energic al președintelui american a fost un pas critic pentru a-i convinge pe cei 31 de lideri aliați ai SUA că Joe Biden rămâne capabil de a conduce NATO. A fost, de asemenea, și un test cheie în salvarea campaniei sale prezidențiale, pe fondul presiunilor interne de a abandona cursa, din cauza vârstei înaintate.

Este de așteptat ca, la finalul summitului de trei zile de la Washington, țările NATO să emită o declarație în care vor spune că drumul Ucrainei către integrarea în Alianță “este ireversibil”, fără a emite totuși o invitație de aderare și fără a avansa o dată pentru aceasta. De asemenea, NATO va prelua de la SUA coordonarea furnizării de ajutoare militare către Ucraina, pentru a preveni un eventual colaps al aprovizionării, în cazul în care Donald Trump va câștiga alegerile din SUA.

Într-un discurs ulterior, Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe liderii politici americani să nu aștepte rezultatul alegerilor prezidențiale din noiembrie pentru a lua deciziile necesare: “Toată lumea așteaptă noiembrie. Americanii așteaptă noiembrie, în Europa, în Orientul Mijlociu, în Pacific, întreaga lume se uită spre luna noiembrie și, la drept vorbind, chiar și Putin așteaptă noiembrie. Este timpul să ieșim din umbră, să luăm decizii puternice… să acționăm acum, fără a mai aștepta noiembrie sau oricare altă lună”, a mai spus președintele ucrainean.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday