Update: Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.

IGSU a transmis că în accidentul din localitatea Hârlești, Bacău, au fost implicate un autoturism și un autocar. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

În urma evenimentului rutier au rezultat 5 victime (din auto), 3 dintre acestea inconștiente. Persoanele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital. În autocar se aflau 20 de ocupanți, aceștia nu necesită îngrijiri medicale.

La fața locului au fost alocate 1 autospecială de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple și 5 ambulanțe SMURD. În sprijinul echipajelor operative au fost alocate și 5 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță.

De asemenea, forțele de la fața locului au fost suplimentate cu 1 ambulanță SMURD, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă, 1 autospecială pentru transport victime multiple de la ISU Neamț. Misiunea este în dinamică.

Poliția a transmis că accidentul a avut loc pe DN 2 Bacău-Roman, în zona localității Hârlești, și s-a produs între un autocar înmatriculat în Turcia și un autoturism. În urma coliziunii, autoturismul a fost proiectat într-un stâlp, în afara părții carosabile.

Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un sens, valorile de circulație fiind în creștere.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday