Informația a fost transmisă de oficiali americani citați sub protecția anonimatului de The Wall Street Journal (WSJ) și Financial Times (FT), urmând să fie anunțată în mod oficial de Administrația Biden, cel mai probabil tot joi. Președintele Biden a sugerat o astfel de măsură încă de săptămâna trecută, din timpul reuniunii G7 din Italia, spunând: “Am anunțat acele țări care așteaptă de la noi sisteme de apărare aeriană că, în perioada următoare, vor trebui să aștepte”.

WSJ subliniază că decizia de a redirecționa producția americană de sisteme de apărare aeriană dinspre statele occidentale care au plasat comenzi către Ucraina reflectă limitele industriei occidentale de apărare, care a depus eforturi semnificative ca, în ultimii doi ani, să furnizeze suficient armament pentru a satisface cererea globală. De asemenea subliniază și o recunoaștere a nevoii urgente a Ucrainei pentru astfel de sisteme, pe fondul intensificării atacurilor Rusiei.

Legat de perioada în care se va prioritiza livrarea de interceptoare către Ucraina, unul dintre oficialii citați de WSJ a declarat că Kievul va fi prioritar în următoarele 16 luni, iar “sistemele vor fi livrate imediat ce vor ieși pe ușa fabricii”.

Printre statele care vor fi afectate de această măsură, având deja contracte de cumpărare semnate, se numără Coreea de Sud și Emiratele Arabe Unite, a declarat un alt oficial. Ambasadele Coreei de Sud și E.A.U. la Washington nu au răspuns solicitării de comentarii a WSJ, iar ucrainenii au refuzat și ei să comenteze aceste informații.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că țara sa are nevoie urgentă de cel puțin încă șapte baterii Patriot, folosite pentru interceptarea rachetelor. Statele Unite au anunțat săptămâna trecută că vor trimite Ucrainei o baterie Patriot suplimentară pentru a se proteja împotriva atacurilor rusești și caută alte sisteme de la aliați. De asemenea, și România a anunțat astăzi că a luat decizia să doneze Ucrainei un sistem Patriot. 

Bateriile Patriot au avut un rol important în protejarea trupelor ucrainene, dar și a civililor și bunurilor acestora în ultimele luni. O baterie Patriot include radare, lansatoare și sisteme de interceptare. Fiecare baterie poate lansa zeci de rachete antiaeriene deodată, țintind atât avioane, cât și rachete sau drone. Pe lângă Patriot, de noua măsură vor fi vizate și sistemele Nasams de apărare antiaeriană, cu rază scurtă și medie de acțiune, ce pot lansa 72 de rachete antiaeriene deodată. Acestea sunt mai eficiente împotriva rachetelor ghidate (inclusiv a dronelor) și a aeronavelor de atac la sol care zboară la altitudine joasă.

În ultimele câteva luni, consolidarea apărării aeriane a fost unul dintre principalele puncte de interes ale Ucrainei, care a încercat, pe lângă apărarea liniei frontului, și să-și protejeze orașele și infrastructura civilă. Atacurile Rusiei împotriva infrastructurii energetice ucrainene au redus la jumătate producția de electricitate, ceea ce a provocat numeroase pene de curent în ultimele luni.

Surse alternative: The Wall Street Journal, Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday