BBC a analizat 15 incidente de acest fel, din perioada 2020 – 2023, care s-au soldat cu 43 de decese. Jurnaliștii britanici au reușit să ia legătura cu mai mulți migranți care au filmat diferite incidente și au detaliat că, în cadrul a cinci astfel de acțiuni ale autorităților grecești, nouă persoane au murit după ce au fost aruncate în mare și au fost lăsate să plutească în derivă.
De asemenea, unii migranți susțin că au fost mutați pe plute gonflabile fără motor, care s-au dezumflat sau care păreau deja găurite, deși reușiseră să ajungă aproape de insulele grecești unde urmau să ceară azil. Autoritățile din Grecia sunt acuzate de câțiva ani de ONG-uri și presa locală că interzic migranților să se apropie de țărm, redirecționându-i spre Turcia, ceea ce este ilegal în conformitate cu legislația internațională.
Contactată de BBC, Garda de Coastă din Grecia a respins cu fermitate toate aceste acuzații. Jurnaliștii britanici au prezentat unui ofițer de rang înalt din cadrul gărzii filmări cu 12 migranți urcați într-o barcă a autorităților și abandonați ulterior pe o barcă pneumatică, acesta afirmând doar că “acestea sunt acțiuni evident de ilegale și reprezintă o încălcare a legislației internaționale”, fără a preciza dacă va demara o anchetă internă în acest sens.
Sursă: BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.