Ministerul Apărării transmite, într-un comunicat de presă, că au început “procedurile de recepție calitativă și cantitativă a echipamentelor aeronavei fără pilot Bayraktar TB2”, care se vor încheia, cel târziu, la începutul lunii viitoare. Ulterior, “vor putea fi executate primele zboruri de instrucție operate de piloți români cu aeronavele Bayraktar TB2  – care vor avea însemnele de apartenență ale Armatei României, cocarda tricoloră pe aripi și înmatriculate ca aeronave de stat românești, ceea ce va marca intrarea oficială în înzestrare a acestui tip de capabilitate”. 

România a cumpărat, pentru suma de 321 de milioane de dolari, trei sisteme de aeronave fără echipaj uman la bord (UAS) Bayraktar TB2. Fiecare sistem este alcătuit din șase aeronave și din echipamentele aferente de comandă și control. Contractul a fost încheiat anul trecut, iar livrările se vor încheia în ianuarie 2025.

“Misiunile și tragerile reale aer-sol au demonstrat capabilitățile de lovire, cercetare-supraveghere și posibilitățile multiple ale sistemului Bayraktar TB2, iar aeronavele fără pilot de acest tip și-au dovedit eficacitatea în misiuni de luptă, principalele avantaje fiind anduranța foarte mare în zbor (până la 24 de ore, în funcție de încărcare) și posibilitatea de supraveghere a unei zone extinse, datorită echipamentelor cu care sunt dotate”, mai transmite MApN.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday